erau cateva zile lemnoase si lungi
in care stateam inchis
intr-o camera cu peretii de sticla
adancita dincolo
de calcaiul marii.
uneori imi facea cu ochiul un inger miop;
il cunoscusem demult,
in vremea cand ma operam de stelele de sub rotula.
eu nu ma nascusem, eram poate, desprins de pe omoplatul mamei
mele,
mostenisem de la tata o afacere cu icoane pe sticla,
mergea prost, preotii erau preocupati
sa caute sub pietre
crucile de polen, nesadite.
nu mai stiu cum, poate din intamplare
ne-am regasit in acelasi salon,
la reanimare,
mie imi depistasera si urme de nori pe sub coate,
iar operatia lui de extragere a fosilelor de pe aripi
se dovedise a fi mult prea grea
el milita pe-atunci, pentru implanturile de fluturi
in jurul ochilor
in vederea unui zbor mai bun.
stia multe pentru un inger, chiar prea multe,
si nu-l trada nimic
nici macar lumina aceea galbena
ce-i razuia umerii.
odata, mi l-a aratat un ciob de oglinda
prin care l-am pandit recitand in soapta
cateva versuri.
le scrisesem chiar eu, cu creionul
in pervazul ferestrei dintre timpuri
zboara in jurul meu un corb
trece prin mine
se imbraca in trupul meu
si incep sa-mi creasca pene.
cateva tremura pe incheietura mainii,
sub ceas.
se ciugulesc orele,
secundarul, minutarul
orarul
ceasul incepe sa dea din aripi...
cand citea
penele i se desprindeau de pe aripi
fosnind a tacere.
eu, simteam un fel de zboruri strapungandu-mi trupul
constatand cu stupoare ca orele incepeau sa-mi dispara
de pe ceas.
astazi, nu mai stiu nimic despre el;
eu sunt intr-un loc linistit, langa mare,
singurul lucru care ma deranjeaza aici
e faptul ca uneori meridianele trag aer in piept
si-mi incorseteaza aripile...
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
In mod sincer, mi-a placut poemul tau. Cu siguranta ca ai ceva de spus în poezie. Astept si alte încercari...
