din volumul "Dulcele timp pentru rãpunerea rãilor"
Înlãntuit de Doi, mai vechi decît afirmarea
Te nasti nemuritor - iatã numãrarea: Trei, Unu, Doi..
Unu mîntuit de Doi, iatã-l pe Trei.
întîmplarea începe dintr-un loc indiferent
legãtura o gãsesti numai Tu (cît tine legãtura esti Tu)
oricît de departe ajungi, locul fiintei nu coincide cu locul
îndreptãrii ei.
Doi dintotdeauna fiinta si locul fiintei
Doi mai vechi, Doi jertfit, mãrturisesti un pãcat fãrã oase,
un spatiu mai vechi fãrã timp
Trei în care cred, pe care nu-l stiu
Dorul meu de Unu din care înviu.
...
O certitudine a cunoasterii mã supune cu inima lui Unu, cu
trupul lui Doi, cu Trei-ul martor
Acum stiu
Rãul e ca o fiintã ce nu simte durere, acum stiu cã existã
durere.
Cunosc Rãul si Binele. Certitudine mi-e durerea si pentru ca
trupul meu sfîrtecat sã nu cunoascã durerea nemuritoare.
Doamne, opreste cunoasterea mea si pune Arhangheli cu sãbii de
foc s-o pãzeascã
Pentru mine acum tu te poti îndura
Trupul mi-a fost acest drum de ocol dureros
în clipa rarã pentru plasa Ta
cu pestii scoate-mã în barca Ta
Acum stiu
Am memoria durerii din visul în care Te pierd
în apa din visul lui Unu cînd Unu deodatã prea singur
cu singurãtatea unui fir înecat în apa adîncã a visului sãu
asteaptã strivit. Acum ştiu.
Din mine si din afara mea
o durere umblã si cautã si greseste
o durere grãieste si o durere stie
dar perfectã va fi acea sete ce mã va recunoaste si mã va bea
acea iubire ce mã va clãdi
pe mine asa cum sînt
Tu ocroteste si apãrã si iartã
Tu mîntuie-i pe dumnezeii ce nu cunosc.
Acelasi pãmînt apropiat de uriase inele fierbe rece visele în
lumina noptii
cioburi de trupuri nemuritoare cu luminã de lunã
arme vii cu miezuri de pipãit si miros ce-si recunosc
teritoriul
ori se ascund la fel ca în blana Cîinelui
acesti copaci de gînduri, trupuri nedureroase fãcîndu-si din
luminã un gînd
mîini vii tãiate de sãbii ce fac din tipãt miscare
trupuri ce poartã cu sine trupuri
sinusuri vii cu argumente vii de fructe de fricã
usi vechi de strigãt deschise de orice vînt
îsi ascund un somn de putere în fricã si-un somn de putere-n
pãmînt
continuã un rãzboi de arme vii rupte în trupuri vii
ce par a scrie o singurã literã mare a vietii
lîngã un frig ce le opreste setea de-a stãpîni totul
si omul cu disperarea fluturãtoare de-a le cunoaste
le-a primit în sîngele sãu ori le-a dezgropat ca pe comoara
din drumul magilor
constante ale minunii învãluie originea ce a nãscut legile
comori explodate în apocalipse de imagini si diamante întregi
de cunoastere
pãmînturi rare înecate în miros de apã si sare
inima lui îsi cautã limita si se sparge în trupuri vii ce
înflorind îsi cautã limita
si o singurã poartã realã, un singur sînge recunoscut
Scrierea e tabloul învins al culorii agãtat de paiul tipãtului
cochilie transparentã si încã mai poate respinge
rãpusã de înfloriri magice si încã mai poate atrage
vidul cu margini albastre în dorinta de a stîrni miezul viu
cu presimtirea neavînd ureche, ci mucegai
cu dorinta martorului idiot de a omorî înainte
cifrã de fricã în mugurele încet al abisului
si umbra-i tãioasã e o sabie micã lîngã o sabie mare.
Mi-e teamã cã aceastã poezie existã
cã mi-e în putintã
sã deschid usa si sã plec din aer
fãrã nici o urmã
fãrã nici un tremur cald
fãrã sã ating nimic, pe nimeni
asa cum pleacã si vin îngerii
iar pentru unii care vãd portile
sînt vedenii mari, cu aripi
porţile sînt peste tot
în Tot sã trec o razã îndepãrtatã, un munte
la fel cînd as trece inima mea dincolo
fãrã bãtãile inimii
fãrã sã-mi pierd suflarea din suflet
Uneori misc spatii precise, fãrã gresealã
de parcã trecutul e tinta: înapoi e un singur drum înainte
Liber în diamantul fiintei
un semn fierbinte
cãruia ceva încã i se împotriveste
cãruia nu-i stau încã în fatã
început si paradis singur
