din volumul "Dulcele timp pentru rãpunerea rãilor"
Unu nu stã prin aplecare peste Doi, peste Trei, peste ceea ce
nu este
Unu nu stie jungla dintilor aprinsi, rãul asteptînd liber
Îl aduce pe primul este:Unu, Unu, Unu îl aduce pe Este
Unu necontinut si fãrã sã continã, nu se adunã
nu naste si nu rãneste vreun Doi
Unu nu are memorie, el nu uitã si nu pierde si nu se îngrasã
Între Unu si Doi nu e nici o distantã
Doi e cãderea lui Unu cînd nu s-a înfãptuit
Un alt Este, Este
Unu îl poate primi pe Doi în casa sa
Doi, primul ce nu se poate scrie cînd existã Unu
prim peste Unu
peste Nimic scrisul
Peste Scris nimicul
Doi strãin mã întreabã ce e Doi cînd scriu Doi si scriu mai
departe
Si adaug o alunecare ce îndepãrteazã, ce cautã
îi însingurez pe aici pe acolo
gãsesc vocale blînde ce-i întregesc trupul cu o lege de
frumusete
sã-l rup pe Doi din lumina inventatã a puterilor mele
puternic doar în lumina neînseratã a ochilor Tãi.
Doi, prima oglindire într-o apã de piatrã, o apã de piatrã
Doi, prima lume în care ceva se pune primul, ceva se pune al
doilea si altceva nu se mai pune niciodatã
Fiinta lui Unu rostogolitã într-un joc de copii.
Trei îl uitã pe Unu si îl aduce si sie îsi spune Unu: Unu este
Unu mai mult.
