- Ce zici?
- Ce zic? Aaa, tu mã întrebai. Şi eu mã-ntreb.
- Nu ştiu ce zici.
- Ce ar trebui sã zic?
- Pãi...chiar nu ştiu. E îndeajuns cã nu zici nimic.
- Decât cã eşti curajos sã-ţi pui sufletul aşa pe tapet.
- Da...Crezi cã vor vedea?
- Cine ar trebui sã vadã?
- Eu ştiu?...
- Eu nu ştiu. Spune-mi tu!
- Cei pentru care cred cã am pus sufletul acolo.
- Şi care-s ãia?
- Pot doar sã-mi închipui cã sunt suflete care reacţioneazã la acelaşi nivel. Cei cu care mã întâlnesc prin acest ciudat labirint numit viaţã... Pe tine? Pe tine te-a atins?
- Mda, ok, vor vedea, doar cã vor vedea prin ochii lor.
- Nu vor folosi oglinda inimii mele?
- Ba da, doar cã se vor vedea pe ei înşişi ...pentru cã asta fac oglinzile, de regula, mai ales cele netede.
- Trãiesc printre ele. Rar gãsesc oglinzi caleidoscopice.
- Caleidoscopice? Cum vine aia?
- Care mãresc centrul şi fac sã pãtrundã universul în plin.
- Adicã vrei sã zici convexe?
- Mã refeream la efectul lor.
- Da... şi eu. Dacã te priveşti într-o oglindã convexã, îţi vei vedea nasul mãrit pentru cã nasul e în centrul feţei.
- De fapt, aşa e într-adevãr nasul nostru. Ochii noştrii deformeazã imaginea, iar creierul o construieşte eliminând destul de multe detalii.
- Poate...dar numai înţelegerea o poate dãrâma.
- În calitatea ta de zeu, îmi auzi gândurile?
- Doar pe tarlaua mea sunt zeu, nu-ţi zisei? Deci... bucura-te! Nu îţi aud gândurile.
- Un zeu în tarlaua lui de vise...Încerc sã mã bucur cã nu sunt sub tirania ta.
- Mda, pe tarlaua mea pot fi tiran doar cu mine însãmi.
- Asta nu e tiranie.(Nu ai învãţat nimic din viaţa de muritor?)
- Ba da. Sã fiu tiran.
- Ştii tu asta?
- Oricine ştie sã fie tiran cu el însuşi.
- Aaa...nu e tiranie asta.
- Dar ce e?
- Sã-i zicem altfel. Sã-i zicem încercare de a te defini şi de a te încadra între oglinzi...
- Vrei nu vrei, oricum te naşti încadrat între oglinzi.
- ... şi a alege de unde începe şi unde ar putea sã se termine proiecţia minţii tale. Nu eşti tiran cu tine însuţi, ci cu proiecţia minţii tale.
- Şi unde ar trebui sã se termine proiecţia minţii?
- Într-o oglindã care încearcã sã te schimbe. Poate acolo unde nu mai e loc de vise...poate acolo... Nu ştiu. Ce naiba, eu nu sunt zeu nici în tarlaua mea.
- Aha, deci visele sunt proiecţii ale minţii? Adicã visezi atâta cât te duce mintea?
- Ceva de genul...Şi mintea te duce pânã unde îndrãzneşti sã visezi.
- Vai, e un adevãrat cerc vicios.
- Da
- Deci, dacã mintea te duce, pe cine/ce duce ea? Pe tine/te. Nu? Asta înseamnã cã tu nu eşti mintea?
- Proiecţii ale vieţilor în planul unor oglinzi absolute.
- Nu existã oglindã absolutã... decât în vise poate...adicã în proiecţia minţii.
- Poate cã dacã visezi, vor fi. Aşa e şi cu fericirea. Poate...
- Adicã e o oglindã visatã? Un vis în vis? Un şir de oglinzi? Ha ha ha...
- Te gâdilai cumva la cãlcâi, de râzi?
- Neh ... eu m-am nãscut fãrã cãlcâie de-alea.
- Deci eşti perfectã?
- Aş fi...dacã aş avea şi eu cãlcâie. Ha ha.
- Pãi cum aşa?
- Tu nu ştii cã perfecţiunea stã în unicitate nu în invincibilitate?
- De unde sã ştiu eu aşa ceva?
- Din propria-ţi durere de cãlcâie şi, vorba ta : "extrapolând", cum fiecare e unic în felul sãu...Bingoooo ! Te-ai prins, nu?
- Trebuie sã recunoşti cã, atâta timp cât ne privim în oglinzi paralele, e normal ca unele imagini sã se suprapunã.
- O sã-ţi rãspund cu o întrebare: ce crezi cã se reflectã între douã oglinzi paralele? Asta fãrã ca nimic sã se interpunã între ele.
- O lume care nu ştie de unde începe şi nici unde se terminã. Fiecare oglindã în care te uiţi te aratã atât cât poate ea sã reflecte şi cât poţi tu privi proiecţiile nevãzute.
- Ei bine, eu cred ca douã oglinzi paralele ar putea oglindi...o infinitate de posibilitãţi.
- Sau doar o clipã, cât ţine lumina. Întunericul orbeşte pânã şi oglinda.
- Oglinda nu are ochi proprii. Nu te confunda cu oglinda.
- Ochii prin care priveşti tu în apa oglinzii sunt şi ochii ei.
- Ştiu...e complicat sã fii propriul tãu observator. Poate deveni chiar narcisism uneori.
- Chiar prea complicat.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Cei din jurul nostru reflecta ceea ce suntem. Dar suntem oglinzi paralele. Mi-a placut dialogul.
