Atâtea şoapte dorm în noi
şi-atâtea cercuri de tãcere
ne poartã paşii peste ploi,
ne scaldã ochii în himere
şi-atâta zbatere-n dorinţã
ne fluturã stindarde iluzorii
pe-altarul ars de nazuinţã
ce ni-l clãdirã promotorii,
încât sub ziduri reci ne aşezãm
înlãnţuiţi de propria umbrã
şi fãrã-a ştii cât delirãm,
ne pare existenţa sumbrã.
