Pe rãbojul fiinţei mele ai crestat un pas adânc
Cât o zi de înviere peste sufletu-mi nãtâng
Şi în noaptea dintre ziduri ridicat-ai glas de mierlã
Cum o scoicã îşi zideşte firul de nisip în perlã.
Prin cetãţi de alabastru îngropate sub cuvinte
Mi te dãrui nãrãvaşã ca un fluture fierbinte
Şi apoi înfingi pumnalul în tãcerile-mi fluide
Colorând cu vise aripi care dorm în crisalide.
Uneori iei chip de zmeu şi mã scuturi de visare,
Alteori eşti fulg plãpând care se topeşte-n mare,
Dar eu ştiu , n-ai nici o vinã cã-n oglinda-ţi egolatrã
Exilat-am printre steiuri un alt eu croit din piatrã.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
dedicatie frumoasa muzei tale, oricare ar fi ea, e clar ca a lasat urme pe sufletul tau care e sensibil si puternic in acelasi timp.m-au relaxat versurile tale.cu mare drag.
