La rãscrucea inimilor noastre
sângele-și încheagã pasul
peste ceruri tumefiate
de-atâta zbatere de aripi.
Fuioare de nori ascuțiți
își cangreneazã apa
în stoluri brumãrii
de întrebãri fãrã rãspuns.
Toamna îmi plouã în sânge
cu urmele pașilor tãi -
amintiri strivite
în teascul altui timp.
Din semnele de întrebare
au mai rãmas doar punctele
suspendate pe-o ramurã de gând,
precum ultime frunze ruginii
înotând prin toamna sângelui meu.
