Am cãutat și eu cândva,
lancea destinului
în viața mea.
De douã ori am întâlnit-o -
era ascuțitã și dureroasã
precum un diamant
înfipt în granitul vieții.
Mã credeam un Longinus întors din drum -
începusem sã cred în viața veșnicã
a iubirii ce-mi însângera lancea.
De atunci, viața mi-a demonstrat
cã lancea destinului meu
nu-i decât un mit de alabastru
pe altarul sfîntului graal,
cã sîngele e doar sirop de gloanțe oarbe,
cã-n existențã, iubirea
e doar o imitație a lãncii destinului,
cã puterea nu stã
în lancea ce strãpunge.
