Era o alta erã -
era aceea în care vulcanii
se-ascundeau sub întinderi nesfârșite de ape
și se simțeau neputincioși.
Apa li se pãrea infinitã, veșnicã...
era un fel de alfa și omega,
un Dumnezeu al lor ce-i apãsa.
Apoi.... tãcerea urlã prelung
și dintr-un oftat se revãrsã lava roșie,
lasciv și sinuos precum un șarpe de foc.
Apele fierbeau...
alfa și omega devenise doar un nor
plumburiu.
Vulcanii cãutau țãrmurile de granit,
strigând în sânge :
" - Dumnezeu a murit ! Trãiascã Dumnezeu !"
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Ma bucur ca mi-ai raspuns. Pe acelasi temei si eu am scris asa, ca om. Din cauza asta poate te-am simtit aproape din prima clipa.Imi place si "vulcanul" din tot ce scrii.
Mersi zenobia. Am texte si la pers I, insa cand vine vorba de chestii mult mai adanci dpdv filozofic, prefer sa ma consider, nu doar femeie, ci om inainte, iar pers III o folosesc uneori cand incerc sa fiu propriul meu observator.
Dincolo de imaginatie si de inspiratie textele tale imi plac mult si pentru modul de abordare care nu e la persoana intaia si nu e la feminin. Ma intreb daca e cu intentie si daca da care sunt motivele.
