Mi-e sufletul învolburat de roua
neputincioaselor trãiri de piatrã.
Vulcanii, greu își poartã lava
spre țãrmuri albe de granit.
Și-n iadul ãsta, poezia -
o picaturã amãruie
ce-și sfârâie trãirea cu nesaț
de verde rug ce înflorește.
Nici nu mai știu ce doare mai abrupt -
lava sau spinii cruzi de poezie.
Ori, poate c-o durere fãrã alta
nu poate-nãbuși suflarea
neputincioaselor trãiri de-nvolburare.
