un înger îşi ascute zilnic
cuţitul între coastele mele
(ei bine, da, existã şi îngeri cuţitari)
zilnic, eu şi îngerul
ne prefacem cã celãlalt nu existã,
cã e doar o închipuire â€"
el mã imagineazã piatrã
numai bunã de ascuţit
cuţitul cu care mai apoi
împarte iubirea la masa Domnului
în felii mari de cozonac aburind,
eu îmi spun cã e doar o plãsmuire utopica
a propriei mele înfometãri,
apoi adormim obosiţi
unul în braţele celuilalt
repetându-ne mereu:
“tu nu exişti…nu eşti realâ€
în vis e uşor â€"
devenim amândoi bucata de cozonac
pe care Dumnezeu tocmai o duce la gurã.
