hei...
astãzi ar trebui sã îţi scriu despre iubire
(în fond şi la urma urmei e Valentine’s Day)
dar atâtea s-au scris deja
încât n-a mai rãmas nici un petec
de cer nemâzgãlit
ori vreo pasare nesãgetatã
de kitschurile astea de sãgeţi
pânã şi soarele pãrea de dimineaţã
un imens ursuleţ de pluş
îmbrãţisând cu privirea tâmpã
tarabele pline de inimioare tatuate
de bieţii cupidoni comercianţi degeraţi
nu…astãzi nu pot sã-ţi scriu despre iubire -
prea mulţi trecãtori cu inimi de pluş
şi priviri tâmpe de ursuleţi blazaţi.
astãzi
amforele cu vinul învechit de-atâtea buze
ce l-au degustat
ori cu must de atingeri
cojite de pe soarele din luna ce stã sã rãsarã
din fluturi
se sparg de toate colţurile zilei crescute
prin toate peticele sufletului
şi ne îmbatã
în colbul fãrã zahãr al zilei de mâine