În unele nopţi
o pasãre mare de ceaţã
mi se aşeazã pe umãrul stâng,
îşi împlântã ghearele
într-o carne invizibilã
şi-mi spune:
“Dragã, cândva te voi duce Acasã â€"
acolo unde nici mãcar vulturii
nu pot atinge cu aripa
imensitatea tãcerii.â€
Eu tac…
însã mereu mai rãmâne ceva de spus...
aşa cã pasãrea va veni şi-n alte nopţi
sã-şi împlante ghearele
în tot ce-a mai rãmas de spus...
pânã ce cuvintele se vor termina,
ceaţa va pieri,
iar noaptea va rãmâne doar un vis
pierdut într-un imens ocean al tãcerii.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
tacerea...e vorbire
dorinta ta...povara pentru mine