Sunt o romanţã anonimã
uitatã printre frunzele reci
ale unei toamne mult prea târzii,
rãtãcind cãrãri de spumã
pe un val prea fierbinte
pentru braţele tale
împietrite într-o veşnicã iarnã
a uitãrii de sine.
Eşti vioara albastrã
ce mã fredoneazã-ntr-un vis
îngropat într-o searã mult prea târzie,
în glasul pãsãrii-spin,
sau ...poate...în penele
unui phoenix de gheaţã.
frumos poem, mi-au placut mult versurile "Eşti vioara albastrã
ce mã fredoneazã-ntr-un vis
îngropat într-o searã mult prea târzie,
în glasul pãsãrii-spin,"
felicitari
