Se'ntalnesc intr'o zi Scufitza Rosie si Scufitza Verde.
La Scufitza Verde in padure se'ntalnesc. Unde lupul nu era, ca` se transformase'n caine. Si manca fripturi si era fericit de dadea din coada. Si era si atent la stapana lui, Scufitza - cea verde, evident, care dadea semne de reala profunzime. Problemele ei fiind cum ca daca experientza de lup a cainelui afecteaza memoria colectiva a acestor animale - caine si lup - intr'atat incat si'n sensul in care generatziile viitoare de caini vor uita trairile ancestrale lor ca si specie noua. Satul stia de framantarile Scufitzei, insa interesele diferite ale celorlalti sateni faceau ca ei sa n'aiba cum sti concluziile trase. "Trase de par", fu replica Scufitzei Rosii. "Unde s'a mai pomenit ca omul nu se trage din maimutza insa cainele din lup, da!?" fu urmatoarea sa replica. Se'apuca cealalta Scufitza sa'i astearna calm povestea teoriei sale asa incat spre seara, a doua zi ce'i drept, Scufitza Rosie pricepu. Isi intzelese astfel statutul de personaj de carte si banc, incepu a stapani conceptul de transcendentza si fu dumirita in ceea ce priveste veriga lipsa. Iubirea. Prin afectziune, adapost si mancare, lupul a evoluat in caine.
Acum insa avea Scufitza Rosie sa se'aventureze. Fiindca intreaba daca in viitor cainii ar fi si mai inteligentzi, insa prin domesticirea din nou a lupilor ce vor fi atunci, care epateaza in fatza lupilor trecutzi pentru ca trecut'au mileniile.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Pera, multumesc pentru soiul reactiei. Cat si pentru sugestii.
Descreti'ne'am.
Felicitãri, domnule, pentru momentul de umor pe care ni l-ai servit! Ne mai descreţeşti un pic frunţile care, pe aici, se afundã mult prea des în filosofare. Personal, îi admir mult pe cei care îl deţin (umorul). De aceea, dacã mai ai "pastile" dintr-astea, mai "loveşte-ne"!
O micã observaţie: aici e mai indicat sã foloseşti diacriticele noastre româneşti! Iar semnul tãu "'" a devenit de mult "-".
