Si daca ar fi sa scriu o scrisoare , si sa o
las prada timpului nemilos , ce s-ar
intampla?
Ar fi gasita aruncata intr-un colt , udata
de ploii , pentru ca destinatarul ei nu a
apreciat-o la justa ei valoare , a
considerat-o o pierdere de timp , asa ca a
scapat de ea.
Asa ca de ce sa-mi astern cuvintele pe o
foaie de hartie pentru cineva care nu merita
, si sa-mi sigilez o parte din suflet
printre randurile scrisorilor mele , de ce?
Nu! Un cuvant spus acelei persoane , acelei
inimi ingamfate , care nu vede pe nimeni mai
presus de ea , doare mai mult decat o mie de
scrisori scrise la lumina lumanarii . Sa-i
privesti ochii lipsiti de sentimente , fara
a schita nici macar un gest fie el cat de
mic , si sa ii spui :" fiinta ta , sufletul
tau e negru ca taciunea " si ca ai ajuns sa
urasti tot ceea ce aceea persoana inseamna .
Si ai sa ii trimiti scrisoarea nescrisa in
privire , in suflet printr-o stralucire
nefireasca a ochilor aruncata in tacerea
aflata intre ei , care ii uneste si ii
apropie , ii desparte si ii distanteaza in
acelasi timp , cand vorbele dispar in
vartejul gandurilor si al ingrijorarilor ,
mimica va fi folosita pentru a "scrie"
sentimente , a frange inimi . Genele-i lungi
ce-i imbratisau ochii de un negru profund
emanau o caldura sufleteasca falsa , fortata
, mainile si le misca tot timpul , lasand sa
se inteleaga agitatia ce se petrecea in
mintea ei , a persoanei in cauza.
Ochii-i cautau adapost de privirea
seceratoare pe care i-o aruncase , care o
cerceta din cap pana-n picioare . Si dupa ce
terminase sa ii asterne scrisoarea pe
fiinta-i rece , isi ridica mana alba si cu
un gest rapid ii atinse ochii si apoi
disparu pentru totdeauna.
Iar ea , persoana , ramasese destinatarul
scrisorii sufletesti , purtand vina
suferintei pentru eternitate.
