de-a dreapta padure
padure de-a stanga
si timpul ploua stacat.
deasupra mi-s norii, si cerul limpede,
iar cineva din el m-a strigat
cu un glas rece si cristalin.
ma chiama izvorul, ma chiama si stanca,
dar trupu-mi pribeag si olog nu se misca.
ma doare padurea.
ma ustura norii,
si mi-a mai ramas dor un plop,
un plop pustiit de amintiri.
si frunzele-mi mor , sub privirea de ceata.
ma ingheata un ultim sarut,
in trupul copacilor morti, o verdeata!
ce moare , c-un dor nestiut,
ce se aseaza pe covor,
covor al sperantelor pierdute.
alearga potecile, de dorul de casa,
padurarul ce usuca padurea,
si-n mainil-i negre de glod, toporisca.
in arbori rasuna aiurea,
rasuna si muntii de gandul meu,
de ganmdul meu de mult pierdut.
din murmurul codrilor verzi se aude,
o muzica linistitoare,
ma aplec, sa ridic o craca uscata.
si-a colo raman,
caci moartea nu doare,
nu loveste, ci doar te ia.
|
