Am vazut Dunarea de mii de ori,
Dar, nu ma satur sa de sclipirea ei.
Sclipirea ei imi da fiori,
De fiecare data, cand o privesc in zori
Am zarit Dunarea,
Cum se framanta molcom,
Pana-n tarmul de arama,
Risipindu-si infinitun, in dinti fragezi.
Am stat zile cu ochhi-n soare,
Sa prind Dunarea de picioare,
S-o aduc in casa mea,
Sa locuiesc vesnic ce ea.
Am zarit pescarusi,
Ce zburau pe cerul innorat,
Am visat Dunarea,
Ce curgeal lin la vale.
Am asteptat pe malul rece,
Doar sa vad cum curge Dunarea,
Cum curge si dispare in zare,
Ca un inger, inrobit de disperare.
|
