Un sentiment titanic s-a aprins,
Maretul Cronos e singurul ce stie,
Ca-n ziua-n care ne-am cuprins,
Colosul Eros ne-a trimis spre reverie.
Scurt timp trecut-am de atunci,
Azi socotim si celebram secunde,
Ne amintim doar clipele-ndelungi
Ce impreuna dainuit-am orisiunde.
In palma numaram clipe trecute,
Cat timp s-a scurs pe-al nostru drum
E-un paradox caci sunt doua secunde,
De cand ne-am cunoscut si pan-acum.
Un ceas intreg vreau sa petrec cu tine
Sau mai mult timp,cat e viata de lunga,
Sa numeri nesfarsit secundele cu mine
Cat pentr-o vesnicie,dar tot n-o sa ajunga.
N-am timp de joaca si iubiri secrete,
Nici de-ntrebari ce par a fi incerte,
Incerc o conformare cu regrete
La un statut de om fara defecte.
De ce sa pot vorbi o vesnicie,
Cuvinte in zadar sa iti rostesc
Sa fac totul sa para elegie,
Cand pot sa spun doar Te iubesc !
Ultima strofa ma convinge ca poti! Pentru o poezie clasica insa, la o rima aproape suficienta, ritmul lasa uneori de dorit (adica schioapata, ar zice un temut neoclasic)!
