Revoluţia era aproape iar presiunile asupra
mea creşteau, cred că se apropia punctul
culminat al urmăriri mele iar apoi
deznodământul. Vine revoluţia, eu stăm la
servici ce stăm iar apoi spre casă crezând
că s-a terminat. Dar ce să vezi, să nu, cât
erau de îndârjiţi împotriva mea că şi în
noaptea revoluţiei ăştia mă tot urmăreau,
intimidându-mă. Într-o seară când mergeam la
servici luând-o prin centru, nu aveam de ce
să-mi fie frică, numai ce văd că vrea unul
să mă bată dar l-a ţinut colegul lui să nu
sară pe mine. Nu l-am cunoscut că era
întuneric, se vedea parcă ca şi o umbră,
cred că era beat sau făcea pe beatul.
Apropo de revoluţie ca mulţi interpretează
cum vor şi aşa-i bine să interpreteze dar
după definiţia revoluţiei pe care am
învăţat-o pe vremea odiosului este că se
schimbă o orânduire socială cu alta
orânduire socială, cum s-a întâmplat la noi,
de la comunism s-a trecut la democraţie deci
a fost o revoluţie, dar pentru mine nu s-a
schimbat nimic…
În 1994 am fost pensionat la 28 de ani...
În prezent sunt licenţiat în ştiinţe
juridice la stat, zi. O ducem cu bune şi cu
rele ca toată lumea. În facultate studenţii
mă tratau ca pe un coleg fără să mă simt dat
la o parte iar eu care toată viaţa am avut
episoadele mele cu prigoana şi cu
marginalizarea eram un om normal. Mare lucru
este să fi om ca toţi oamenii să te simţi
băgat în seamă, să mergi la o cafea sau la o
bere să râzi de o glumă sau să te superi pe
unul, da cred că numai cei ca mine ,,pleava
şi drojdia societăţii``, marginalizaţii şi
izolaţii vremurilor învolburate pot simţi,
cu tot respectul şi respectând proporţiile
faţa de ceilalţi.
