9.Şcoala
…
Nu reuşeam să mă acomodez...
Timpul în spatele gardului de la care mă
uitam cu jind la cei ce erau în partea
cealaltă pentru mine parcă stătea pe loc...
Nu după multă vreme cunosc câţiva prieteni
cu care m-am întâlnit la cineva acasă iar
mai târziu aflu că cineva dintre ei vroia să
fugă din ţară. După acele întâlniri simţeam
pe cineva în urma mea iar într-o zi tot aşa
sărind gardul văd pe unul de la comenduire
pe acolo că se apropie de mine şi era aşa de
aproape ca mai să pună mâna pe mine dar îl
observ că eram obişnuit să-i văd încă de pe
vremea liceului, dar îi mai "driblam" (parcă
eram telighidat, tot vroiam să merg în oraş
să mă întâlnesc cu acei prieteni, unuia îi
ziceam "mobidyc" cu care mă înţelegeam mai
bine)…
...şi i-am păcălit pe urmăritori băgându-mă
într-o budă (scuzaţi expresia) colectiva
până ce au trecut de mine, apoi am ieşit şi
am luat-o în sens opus până la şcoală. Toate
astea câte s-au adunat iar pe deasupra şi
pentru simplul fapt că cunoscusem pe cineva
care vroia să fugă din ţara erau motive care
duceau la umplerea paharului meu. Intuind eu
ce se întâmplă n-am mai călcat pe acolo
dându-mi seama sau m-au făcut să-mi dau
seama că erau pe urmele mele şi că-mi purtau
grija exmatriculării din vari motive încă de
la început pentru că nu eram dorit, aveam
presimţiri iar spre deosebire de celelalte
episoade de data asta nu l-am văzut pe
secretarul de partid pe aproape. (aşa o fost
să fie să ajung într-o prăpastie cât mai
adâncă)…
Aşa au continuat cu urmărirea mea, când
ieşeam din şcoală îi simţeam tot timpul în
urma mea, uneori mă şi intimidau. Câteodată
îl vedeam pe câte unul îmbrăcat în ţinuta
lor fudulă cum trecea pe lângă mine făcându-
mă să am presimţiri şi mă cuprindea o frică
pe care nu am cuvinte să o descriu…
Eram în corzi. Într-o zi fiind în practica
dinainte de absolvire mă duc până la mătuşa
mea la Timişoara care lucra la spitalul
judeţean la cabinetul de Planing Familial să
cumpăr verighetele pentru nuntă pe care o
stabilisem la două zile după ce ajungeam
acasă de la şcoală. Să-i fi văzut cum erau
pe holurile spitalului după mine iar eu
aveam o frică de cum numai atunci când eşti
anchetat o aveai. Aveam tăria să nu clachez,
asta m-a ţinut cred pe picioare până se
apropia punctul culminant ca apoi să vină
deznodământul şi mai cred că nu se grăbeau
că aveam stabilită data nunţii. Mă repet, că
îi vedeam,cum zicea cineva numai atunci când
vroiau ei să-i văd. De la Timişoara am luat-
o spre Bucureşti cu trenul să mă întâlnesc
cu soacra şi cu viitoarea mea soţie să-şi
cumpere rochia de mireasă iar eu un ceas,
ceea ce am şi făcut. În trenul destul de
aglomerat le simţeam prezenta lângă mine iar
ce-i de o teapă cu mine "pleava şi drojdia
societăţii" îmi vor da dreptate de cum îi
simţi. Nu prea realizam eu ce se întâmplă cu
mine că spaima era aşa de mare şi de
apăsătoare că am fugit de ei prin culoarul
trenului care mă ducea la Bucureşti. Înainte
de a opri eu mergând repejor în primul vagon
iar ei la câteva în urmă, (era puţin cam
aglomerat) am coborât şi mi-au pierdut urma,
dar nu pentru mult timp. Ajungând în
capitala mă întâlnesc cu soţia şi cu soacra
să mergem la cumpărături, nu după mult timp
îl observ pe unul cu ziarul făcut sul că-i
după mine. De acuma nu mai îndrăznesc să fug
că eram şi cu alai în spate.
...ziceam în sinea mea când treceam dintr-o
stradă în alta ca să acopăr fuga mea de mai
înainte,
-cum fug uite că vin înapoi şi merg încet.
Poate unii vor zice că am avut mania
persecuţiei dar cei care au suferit ştiu la
fel de bine ca şi mine sau poate mai bine
cum au fost prigoniţi şi cum se simţeau de
urmăriţi.
Mai târziu îmi spune mama că şi altul din
acelaşi oraş cu mine a avut probleme în
şcoală vroind să-l dea afară pentru că
bunicii lui erau chiaburi, pata asta m-a
urmărit şi când am ajuns la noul meu
serviciu. Toate astea m-au făcut să fac
legătura cu prigoana mea din şcoală iar
dedesubturi, motive şi invective se găseau
multe, altele se mai şi confecţionau. Uite
aşa reuşesc să termin şcoala iar când ajung
acasă mă şi îmbrac în mire pregătindu-mă de
nuntă (aveau ăştia un plan lugubru cu mine
de mă lăsau aşa după ce am reuşit să fug de
ei aşteptându-mă vremuri tulburi).
Toate erau aproape gata dar cu foarte mare
greu - nu vroia nimeni să le dea carne - de
abia după multe rugăminţi au primit
aprobare, ca aşa era la odioşi, dacă vroiai
să cumperi carne multă de la abator pentru
nuntă trebuia să primeşti aprobări -de ale
partidului-. Mergem noi la starea civilă şi
ne căsătorim iar apoi la localul unde se
ţine nunta…
Cine era ca şi mine cu două perechi de naşi,
fală mare traistă goală, cu banii luaţi din
credite de părinţii mei ca să-mi poată face
nunta. Unul dintre naşi fiind pilot iar
întâmplarea face ca să fie şi câţiva colegi
de şcoală sau serviciu cu un elicopter pe
acolo împrăştiind prin zona ceva şi nu ştiu
dacă li s-a cerut sau nu, dar ştiu că s-au
învârtit cu elicopterul deasupra localului
unde a avut loc nunta aruncănd flori. Eu nu
realizam ce se întâmpla cu mine pentru că
eram într-o stare de urmărit. Mă tot uitam
după cel de la comenduire dar nu era nici
unul pe acolo sau nu i-am văzut eu. La 12
noaptea se termină nunta iar cu aprobare se
ţine până la ora unu după care la culcare că
eram obosit şi cam pilit. (nici nunţile
odioşii nu te lăsau să le ţi toată noaptea,
astea toate pentru ca copiii trebuie să ştie
şi să nu mai laude vremurile odioase)
A doua zi vorbesc cu soţia mea să mergem la
popa să ne cununăm fără să ne ştie nimeni
dar nu se putea pentru că prima dată trebuia
să ne spovedim. Eu m-am spovedit dar soţia
n-a putut, aşa că ne-am întors acasă şi am
amânat. Între timp la noi acasă părinţii mei
au întins o masă lungă pe iarba să se ţină
"Blidul cu grâu" un obicei străbun pe care
maramureşenii îl respectă. Eu uitasem de el
şi când ajungem acasă mă ia mama deoparte în
holul mare şi numai ce-mi trage o palmă de o
ţin minte toată viaţa (ca şi cea de la 18
ani). Apoi certurile erau la ele acasă:
trebuia să plătesc un cântăreţ iar soţia nu
era de acord, mama făcea presiuni asupra mea
(totul era o vrajbă) să se respecte obiceiul
şi să se dea pălincă la oameni când plecau
acasă de la nunta, ceea ce unii adică
neamurile soţiei nu vroiau iar pe deasupra
cântăreţii in timpul nunţii s-au scandalizat
între ei. Uite aşa certurile o ţineau lanţ.
(şi-o fi băgat ăla cu corniţe coadă pe
acolo)
…ajuns la lucru...
,evitându-mă, parcă eram ciumat, parcă le-aş
fi făcut ceva de toţi se fereau de mine, sau
o fi dat holera peste noi cum zicea în
Tănase Scatiu.Stăteam la un hotel la
mansardă fără ferestre cu un miros lugubru
iar noaptea nu ştiu cine, cineva o tot
speria pe soţia mea...
Frigul ce l-am îndurat în acea iarnă că tot
din răceală în gripă dădeam şi din gripă în
răceală iar medicamentele faceau parte din
hrana noastră zilnică pentru că aşa erau
vremurile, căldura era numai pentru unii
majoritatea populaţiei tremura de frig intre
betoanele făcute la normă iar exodul de la
ţară la oraş pentru coloşii industriali care
lucrau mai mult pe stocuri au reuşit să
distrugă o ţară întreagă…
De multe ori mai trăgeam câte o cântare când
eram supărat de tristeţile mele…alungat de
peste tot…
"Mai întoarce doamne roata,
să-mi mai văd odată soarta,
să-mi văd anii tinereţii,
să-mi văd fericirea vieţii,
care fără rost s-au dus."
…
De la hotel ne-am mutat la o gazdă şi
neavând lemne s-a îmbolnăvit şi soţia de
rinichi -tot din boala în boală eram-. Eu le
mai trăgeam ca să scap de clănţănitul
dinţilor şi de spaima ce o aveam ştiindu-i
pe ăştia după mine iar soţia să dus acasă la
părinţii ei pentru scurtă vreme.
De multe ori când veneam spre casă treceam
prin dreptul unei biserici, de speriat şi
hăituit ce eram îmi făceam cruce cu limba-n
gura să mă ajute dumnezeu.
În această perioadă hotărâm ca eu şi soţia
mea să ne cununăm la preot, zis şi făcut,
rugăm noi o pereche de naşi să ne cunune
hotărându-ne să o facem la părinţii lor
acasă într-o comună departe de toţi şi de
toate. O facem şi ne cununăm fără să ştie
nimeni iar preotul când a plecat din casă
îşi făcea un semn de parcă vroia să scape de
duhuri rele facându-şi cruce când ne-a văzut
aşa speriaţi de parcă ne fugăreau turcii.
Cred că ne vedea aşa (mai mult pe mine cu
toate că aveam atâta stăpânire de sine
)pentru că simţeam că sunt urmărit încât s-a
speriat grăbindu-şi paşi de pe lângă acea
casă în care ne-am cununat. Nu ştiţi la ce
presiune eram supus ca să clachez (realizez
eu acuma) să fug iar de ei sau să fac vreo
prostie să încerc să fug din ţara să le
confecţionez motive…
Dar tot aşa speram să-i "driblez". În
subconştientul meu doream să nu ajung să cad
într-o prăpastie mai mare şi tot mai mare…
Norocul meu a fost că a venit revoluţia şi
n-au apucat să transpună în practică efectiv
şi pe moment hotărârile luminoase ale
odioşilor, să finalizeze ce au început…pe la
Jilava sau şi mai rău să ajung cu flori pe
piept(o vorbă din popor)sub vari
motive.(făcând aşa o paranteză)
