Se numea Ilustrul anonim,
locuia incognito şi neînţeles
într-un uitat colţ de timp
înconjurat de vechi foi de hârtie
pe care spre eternitate deschidea ferestre
la care nimeni nu dorea sã se iveascã.
Era blamat printre mulţimea impersonalã
cu stigmatul de neiubit, de nedorit;
nimic nu putea oferi dacã totul în el era
considerat
banal, inutil şi neînsemnat,
nimic nu avea în afarã de cuvintele inimii,
de viziunile metafizice ale reveriilor sale
pe care, iubitor, le plãzmuia în poezii.
Acolo unde timpul nu moare niciodatã
el încã mai persista
pânã târziu, în noaptea existenţei
istovit de copleşitoarea întrebare
dacã poezia ce fremãta în el
ar avea un sens în conştiinţa istoriei
dacã din fatalitate el însuşi nu era
doar un meteorit în obscuritatea Neantului.
Ilustrul anonim trebuia sã moarã
ca o sãmânţã ce încolţeşte în pãmânt
pentru a naşte poezia în memoria timpului.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
ilustrule,sãmînţa ta prinde rãdãcini...bine ai venit pe noduri!
