Recunosc ca port stigmatul neputintei in ciuda vointei mele,recunosc ca refuz sa fac conturul vreunui sablon impus si mai ales recunosc ca nu pot inghiti hapul ce mi se ofera in fiecare zi de cei carora le-a pus Dumnezeu mana in cap daruindu-le putere materiala dar amputandu-le fara drept de apel,omenia.
Eram saraci si uniformizati de un regim pe care multi il reneaga insa eu nu.
Eu il regret.Puteam sa obtin un bilet de tratament prin sindicat,puteam sa-mi permit luxul de a pune ceva deoparte insa acum pot sa-mi plang doar de mila la puterea atreia si sa fac de la o luna la alta mediu cat mai steril in lista cu ce ne mai putem permite dupa ce ne platim utilitatile.
Cine mai poate zice ca se duce de placere la servici sau ca-si face de drag meseria cand rasplata e putin mai mult decat bataie de joc?
Invatat in mediul unui birou timp de doua decenii acum robotesc pentru fiecare felie de paine in adevaratul sens al cuvantului pe un salariu care slujeste doar la plata datoriilor.
Si poate toate le-as duce mai usor daca as sti cum sa merg sa nu ma impiedic la orice pas si sa atrag mila si atentia celor inzestrati de perfectiune.Poate asta doare cel mai tare...
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
multumesc pentru gandurile voastre bune dragii mei amici,sunteti sarea care da gust fiecarei zile!
din pacate e realitatea multor oameni ceea ce ti se intampla tie, eu recunosc ca merg la serviciu din placere si sunt privilegiata din punct de vedere finaciar.dar sa stii ca viata celor care sunt poleiti pe exterior nu e asa frumoasa ca a ta.e atat de frumos sa traiesti simplu,sa ai probleme cotidiene dar cu conditia ca toate astea sa nu te umileasca.iar eu nu te vad un om ingenuncheat.niciodata!
