Chiar daca anii au trecut cotropindu-mi tineretea si mi-au lasat in schimb un soi de intelepciune ca sa nu-i spun prudenta vreau sa cred ca mai pot darui inca multa caldura ,dragoste,iubire,intelegere si marturisesc ca ador sa povestesc cu fiica mea(care are 17 ani)pana seara tarziu,eu amintindu-mi de anii pe care i-am avut ea dezvelindu-mi adolescenta pe care eu n-o cunosc asa acasa.
Apoi sunt clipe pe care le dezvelesc impreuna cu jumatatea mea amintindu-ne de tineretea aceea cu reguli ,cu interziceri dar si cu mult entuziasm zvacnit din nevoia de evadare,careia i-am fost amandoi supusi credinciosi pana nu de mult.Nu pot sa cred ca au trecut acesti ani pe langa mine ,parca-mi sunt straini ,ca si cum nu mi-au apartinut nicicand si totusi i-am devorat de fragezimea zorilor ,de neputinta ninsorilor si de toate acele trairi care ne-au metamorfozat toate iubirile dezlantuite si salbatice.
Sunt clipe cand amintirile ne joaca feste si de cele mai multe ori capitulam in favoare unui moment neinsemnat dar prezent.Ne napadesc ganduri in desele nopti de insomnie si ne izolam intr-un turn de trairi unice si ireversibile caznindu-ne sa le ferecam bine ca pe un tezaur nestemat.
Toate intamplarile din viata noastra au avut,au si vor avea un rol bine definit de destin si fiecare dintre noi ne urmam steaua mai mult sau mai putin norocoasa.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
da, fiecare cu crucea lui, cu destinul lui.ai spus o vorba mare in celalalt eseu ca primim ce meritam, dupa chipul si asemanarea noastra.si eu cred in asta si uitandu-ma in urma cred ca sunt un om bun, ca dumnezeu ma iubeste,altfel nu as avea tot ce am azi.uite,m-ai facut sa plang.
