Era o duminica cenusie ca toate celelalte de altfel ce ne tineau prizoniere intr-un loc departe de casa,de parinti,de prieteni.
Fiecare dimineata de duminica era o apasare grea pe dorul de casa,pe neputintele fizice ce ne legau de acel loc cu care nu m-am adaptat pe deplin nici macar cu gandul.
Era o zi in care simteam mai acut lipsa hranei,asteptam sa aflam meniu apoi nu ne ramanea decat sa ne asezam la rand la usa cantinei cand de fiecare data imi aminteam cu infrigurarea umilintei lectia de reflexe de la biologie - eram si eu doar cainele acela ce reactiona la becul rosu ce-i trezea foamea,doar un instinct animalic.
Eram subtire imbracate si frigul ne suiera prin hainele plapande biciuindu-ne si la propriu si la figurat.
Harjoana fetelor si glumitele anemice faceau asteptarea sa fie rabdare si rabdarea sa fie resemnare.Eram doar niste copii plecati de la casele lor pentru ca problemele de sanatate nu ne puteau integra in colectivele celor sanatosi si nu puteam face fata programei scolare obisnuite.Numai ca regimul si conditiile la care eram supuse acolo
unde ar fi trebuit sa fim protejate ne intindeau pe roata umilintei rabdarea,supunerea,intelegerea.
Ce daca aveam saptesprezece ani si ne credeam domnisorele,ce daca in ochii parintilor eram bobocei de floare aici eram doar obiectele muncii pentru o armata de oameni ce se numeau salariati si ne furau pe fata ,eram mijloacele prin care unii dintre ei isi cladeau nume sau isi burduseau frigiderele de-acasa cu alimente pe care noi nici nu le vedeam macar.
- Intrati salbaticiunilor,ati infometat de atita sedere,mars spurcaciunilor!
Erau vorbele de alint pe care ni le adresa una dintre bucatarese care ne deschidea apetitul si usa cantinei mult pazite.
Se intra in sir indian.Langa usa de o parte si de alta de pe mesele metalice ni se infigea in retina ranjetul furculitelor strambe,gavanele ruginite ale lingurilor si in timpane limba ascutita a bucataresei ce te invita ironic si batjocoritor sa-ti servesti desertul.In ladite de plastic slinoase si rupte erau aruncate niste aratari de mere care cu siguranta erau rupte din meniul porcilor ce erau ingrasati in spatele cantinei intru bunastarea celor ce ar fi trebuit sa ne tina loc de familie in acel loc ce se chema cu mare pompa grup scolar.
Tipete,injuraturi,harjait de mese,rasete ragusite ne facura sa ne ingramadim la usa sa vedem ce se intampla.O fata bruneta ,subtirica cu priviri si apucaturi salbatice sarea peste mese,trantea scaune,injura birjareste in joaca aceea grotesca in care bucatareasa o alerga toata sala de mese pentru a-i smulge al doilea mar pe care indraznise sa-l ia din lada si care in final i-a fost aruncat cu directie precisa in frunte ceea ce a facut deliciul tuturor fara a ne mai aseza la masa.Oricum mirosul acela gretos de varza acra imbacsit de cel al unei grasimi rancede ne intorcea deseori de la usa multumindu-ne doar cu coltul acela de paine neagra ,acra si uscata.Eram biete intemnitate fara vina in trupurile noastre hartuite de timp si umilite de semeni.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
scoala s-a desfiintat de mult dar acele cosmaruri au ramas adanc infipte in amintirile si viata mea,un semn!
trist, foarte trist, dar simt ca aceste randuri scrise frumos si cu maturitate te-au eliberat...imi doresc ca alte domnisoare sa nu mai treaca prin aceste cosmaruri, imi doresc ca tu sa simti ca esti speciala si unica, asa cum tes simt eu. descrierea este reusita, imi place cum scrii.
Scrii frumos si, cum spunea Lucia, nu cred ca ti-a fost usor sa scoti la lumina aceste amintiri, sa ni le impartasesti. Ma intreb daca acum lucrurile stau altfel in aceste locuri...
Trist, foarte trist!
Felicitãri pentru îndrãzneala de a rupe din suflet puroiul acelor amintiri şi de a-l arunca pe taraba cititorilor. Citim, ne îndurerãm şi luãm o parte din povara sufletului tãu.
Sã-ţi fie inima soare în zorii unei zile noi!
