Am ajuns in gara cu vreo jumatate de ora inaintea plecarii.Trenul privat astepta parca ivirea multimii de calatori ."Caldura mare,mon cher!"
Nici nu-mi mai amintesc de cand n-am mai palavragit dezinvolt si libertin pe o banca in gara...
Fac acest drum de vreo douazeci de ani si totusi de fiecare data raman cu ceva special si unic pentru a fi pastrat macar pentru scurt timp.
Trenul ne duce taraganat pe linia veche si opreste la macazuri instantaneu si fara justificare.
Conditiile sunt cat de cat sadisfacatoare si oricum e de preferat transportului cu microbuzul in care ai ocazia sa faci sauna si penitenta organo-leptica.Ne oprim in fiecare halta si privirile ni se agata neputincioase de cladirile garilor ramase amintire de la comunisti si care au devenit intre timp demne de mila si in curs de prabusire.
Drumul ni se pare lung si fiecare centimetru peste care ne aruncam privirile a mai fost parcurs macar o data dar tratat cu neputinta de a fi admirat si invaluit de interes.
Parcele intregi de porumb ne zambesc cu frunzele intoarse si adunand in priviri imaginea stiuletilor ce vor fi ,daca vor fi la toamna.Candva drumurile acestea erau mai dese si le faceam in trei si era o nerabdare de reintalnire amestecata cu nostalgia revederii.Acum dupa ce coboram primul popas e la cimitir unde perechea de ochi albastri ce ne intampina la poarta isi doarme somnul nesfarsit in pacea eterna.
Nici nu am simtit cand au trecut anii scrijelindu-ne in gand si in sange urme de timp si pareri de rau.
Poate ca in viata intalnim persoane pe care destinul ni le apropie ,prin legaturi si afinitati si ne raman in suflet cu precadere incondeiate de respectul varstei si a perceptiei de viata anevoios harazita...
