Ne lepadam in fiecare zi cate un strai de timp si doar simtim pe dinauntru ce dezgoliti ramanem...Numai binecuvantarea fiecarei dimineti ne aduce balsamul vietii impulsionandu-ne bataile inimii cu picaturi de roua si miresme de vara torida.E atat de cald inca de la primele ore ale diminetii chiar daca cerul a devenit mai rational cu lumina zorilor.Drumul spre slujba in fiecare dimineata ma indreptateste sa -mi fac autocritica de a nu sti sa privesc frumusetea din jurul meu asa cum merita si cum ni se ofera cu fiecare zi altfel,altcumva...
Dar nici nu pot ignora realul ce se usuca sub ochii nostri si cum neputinta de a schimba ceva ne ingenunchiaza.Desigur vom rezista la tot ceea ce ne impiedica inaintarea si chiar daca ingenunchiati fiind vom reusi sa zimbim cu siguranta ne vom usura crucea.Ne devoreaza timpul schimonosindu-ne chipul si prospetimea,ne devoreaza vremurile contorsionandu-ne directiile si prioritatile,ne sfisiem intre noi fara sa ne privim in oglinda amenintati de grinda ce ne tine acoperisul si de paiul intrat in ochiul ce priveste doar alaturi...
Cata vreme va mai trece pana vom reusi sa privim in spatele usii dupa ce o inchidem si cat va mai dura pana cand lumina intelepciunii ne va ocroti sufletul si ne va destrama inlatuirile diabolice ce ne transforma in fiare cu chip de om?
Doar la judecata de apoi vom cere clementa dar va fi prea tarziu iar in ceasul al doisprezecelea al imblanzirii noastre nu vom mai sti sa facem baiking nici macar cu noi insine...
