Pe drumul înspre casã am întâlnit mulţi
oameni. Toţi mi-ar putea fi tatã, mamã, etc.
Toţi tac şi merg îngânduraţi. Au o privire
fixã, parcã ar vrea sã se întoarcã înapoi în
timp şi sã-şi repare greşelile. Dar nimeni
nu spune nimic. Un trotuar tãcut, parcã pustiu.
Ritmul monoton al paşilor oamenilor creazã o
melodie ce face mersul mai uşor şi îţi
calmeazã sufletul. Parcã ar vrea sã îţi zicã
şi ţie povestea fiecãruia dintre ei. Dar
ceva opreşte aceastã melodie.
Pe drum înspre casã am auzit o simfonie de
gânduri şi sentimente, însã toate sunt
ţinute adânc ascunse în cufãrul memoriei.
Nicicând nu va spune cineva ce îi apasã
sufletul. Doar pe drumul înspre casã se-aude
un sunet de tam-tam...
