"Te salut printr-o sărutare !
Iubirea mea, multă moarte la orizont
Dar parcă te văd în depărtare,
Oare e sufletul tău sau limita de front ?
Oricum ferice că-ţi pot scrie,
Ferice că încă pot să simt,
Privind noroiul de apă vie
Portretizez silueta ta de argint…
Ce faci în aceste vremuri mute ?
Pe noi ne măcelăresc ca mieii
Acum e primăvară, şi la noi în curte
Cum au înflorit teii ?
Pe tine ce roză te mai consolează ?
Eu mângâi acum doar mitraliera,
Mă apără dar pe tine cine te salvează
Dacă peste mine o să aşterni uitarea ?
Că vezi tu toate putrezesc în uitări…
Nu însă şi acest anotimp plouat,
Sau obrazul tău de zahăr,
Sau prima oară când ne-am sărutat…
Glontul din caschetă-mi sare,
Rară-i ţigarea şi lumină,
Îmbrăţişările, la fel, rare
Rare-s zâmbetele şi morfina !
Aici totul se repară şi se strică,
Oameni, picioare şi obuze,
Am şi eu o rană dar mică,
Parcă-i din rujul tău de buze…
Avem grenade, şi gaze, şi bombe,
Şi mai presus de toate steagul !
Să lăsăm duşmanii şi fără plombe
Şi aerul mă loveşte ca ştreangul.
Dar hai fi mândră !
Fruntea sus, doar a venit primăvara,
Ar trebui să te încânte
Că jumătate din inima ta îţi apară ţara !
O să facem planurile noastre,
Un copil care să semene cu tine, sau cu mine,
La noi sunt doar ciori, păsări măiastre
Vin de la voi, semn că totul e bine !
Mi-ai zis să nu fac pe curajosul,
Să nu beau, şi să nu plâng prea des
Dar omizile acum rod osul
Lângă hemoragii eu stau şi fumez…
Nu sunt lacrimi, a început să plouă
Greu prin noroaie,
Bălţile fac valuri în apa nouă,
Literele curg pe foaie…
Nu te-am mai văzut de-un an,
Cum îţi mai aranjezi părul ?
Parcă clopote bat în van
Că la chibrit mi s-a stins focul.
Trei puncte ca trei picături
Căzute de la o instanţă înaltă
Lasă-mă ochii înc-odată să ţi fur,
Te iubesc, te sărut şi mă semnez cu apă de
baltă…"
Şi sirena sună de departe,
Spiritul războinic se încheagă,
Sună a furie, speranţă şi moarte
Pentru o generaţie întreagă !
El se ridică, arma pe braţ,
Scrisoarea în buzunar,
Şi ca la ruperea unui lanţ
Gloanţele strălucesc iar !
Trage şi omoară,
Exploziile fosforescente
Fac din noapte seară,
Trupuri se târăsc în mişcări lente.
Din haos în haos în gloanţe,
Inima nu-i este cruţată,
Şi ca la finalul unei romanţe
Cade printr-o rezistenţă forţată !
Se scurge acea fiţuică plouată
Din buzunarul sigilat de-un nastur ieftin,
Dar peste această întâmplare puţin marcantă
Băieţii noştrii poziţia ofensivă o menţin !
Şi se duce ceata cu lauri pe drum,
Şi scrisoarea vântul la simţit
Vântul negru cu bucle de fum
Îngroapă scrisoarea, în marşul său spre răsărit…
