Azi a plouat. A plouat asa de tare, incat pe
suflet mi-au aparut doua riduri adanci.Azi a
plouat si apa lacurilor mele din ochii-mi
mirati nu a mai fost limpede, sa poata
oglindi luna si copacii argintati, de care
sa-mi agat visul.Lacurile mele oglindeau
acum o noapte,noapte in care luna inchisese
ochii sa nu-mi vada ploaia, noapte in care
copacii mei erau atat de negri, incat nu-mi
lasau nici o raza sa-mi arate drumul spre zori.
Azi ploaia mea a fost din lacrimi
mari,tacute, ce curgeau in interiorul meu,
urmand drumul unor riduri vechi, sapand alte
riduri.Un rid pentru mine,un rid pentru
tine,un rid pentru ea…sa aiba pe unde
aluneca plansul meu, un plans amar, atat de
dureros prin tacerea lui…
Oare cum de ai auzit tu tacerea!?! Stiam ca
ploua doar pentru mine,stiam ca trebuie
intai sa te inventez ca sa poti ascunde in
pumni lacrima mea.
Mi-ai auzit plansul,ai lasat totul deoparte
si ai venit, la fel de tacut ca si ploaia
mea. Nu ai zis nimic, mai luat doar de
umeri, mai privit in ochi si ochii mei au
devenit iar senini,mai apropiat de tine
sa-ti simt inima si inima mea si-a
recunoscut ritmul si nu s-a mai grabit sa
bata asa de tare incat sa nu-ti mai aud
soapta .
Asta faceai, ma tineai langa inima ta, ma
leganai incet sa-mi adormi disperarile si-mi
sopteai:fata mea!fata mea !…iar degetele,
degetele imi mangaiau fruntea, si tampla,
si ridurile in care lacrima inca mai
aluneca lin.Asa am adormit, leganata de
tine. M-am trezit zambind, cu ochii senini
in care se oglindea soarele,in care se
oglindeau iar copacii mei albi.Azi ti-am
zambit !Imi simti si zambetul de acolo de
departe de unde esti?
