Dau timpul inapoi si incer sa refac o vreme demult trecuta, o lume adormita ce se trezeste la viata cu primii fulgi de nea, dar mai ales cu primul colind..
Ganduri, arome, culori, imi trec prin minte, invalmasindu-se, o calda bucurie imi inunda sufletul stiind ca mai este atat de putin pana cand steaua vestitoare va rasari si aducand cu ea bucuria nasterii Celui ce lumii va inapoia iubirea, pentru ca asta este in fond Craciunul. O sarbatoare a bucuriei,o sarbatoare a iubirii.
Ca in vremurile copilariei ar fi trebuit sa-i scriu o scrisoare lui Mos Craciun, sa-i spun ca-l astept, sa-i scriu ce-mi doresc. Ar fi trebuit dar nu am facut-o. Nu o mai fac demult, cam decand aveam vreo sase ani, de atunci cand eu chiar l-am intalnit pe mos. L-am asteptat nopti de-a randul, usturandu-ma ochii de efortul de a-l zari printre fulgii de nea, totdeauna insa nu stiu cum se facea ca venea exact spre dimineata cand credeam eu ca am atipit doar o clipa. Era frumos ce-mi aducea el, poate nu era chiar ceea ce-mi doream,dar il iertam pentru faptul ca se obosea sa ajunga pana la capatul orasului in cartierul marginas si sarac.
L-am intalnit pe mos intr-o zi urata de toamna tarzie. Eram nerabdatoare sa ajung la magaziunul universal din centrul orasului unde vazusem in vitrina o papusica de portelan cu par de adevaratelea si care, ce minune, mai misca si din doi ochisori albastrii cu gene lungi si tepene. Stransesem banut cu banut intro pusculita de ghips, un porcusor dolofan cu o fanta deasupra, care s-a si crapat de atata zornait. Asa ca in ziua aceea l-am spart de tot si am plecat cu mama la cumparatura mult visata. Eram nerabdatoare sa ajung la magazin, topaiam pe langa mama de fericire, cand la un moment dat pasul mi-a ramas suspendat de uimire. Dand coltul unei strazi m-am trezit in fata lui Mos Craciun. Nu-mi venea sa cred. Mosul asta nu semana cu nimic din ce vazusem eu in poze si pe deasupra nici nu era vremea lui de venit. Era intradevar imbracat intro haina rosie tivita cu alb, un alb cam murdar, era inalt, slab si cu-o barba mare, alba si neingrijita, la fel fiindu-i si mustata si parul. Nu avea nici un sac, doar o valiza goala in care erau cativa banuti, valiza pazita de un catel la fel de rufos ca si stapanul lui. Il fixam cu ochii mirati in timp ce ii povestea trist mamei despre cat de multi copii are, despre cat de mari le sunt dorintele, cum a incercat sa le indeplineasca pe toate si cum a ramas el sarac de nu stiu cum va ajunge acasa, la tara lui. Imi era tare mila de el, imi era mila si de mama cand i-a pus in valiza zece lei stiind ca nici ea nu prea avea, imi era mila si de mine ca nu o sa am pe cine mai pandi printre fulgii de nea in noaptea fermecata de ajun. Intro secunda am luat cea mai inteleapta decizie pentru varsta mea. Mi-am golit buzunarul de maruntis in valiza lui Mos Craciun… mosul trebuia sa ajunga la tara lui, mosul trebuia sa vina inapoi, la copii multi si cuminti ce-l asteapta in fiecare an, dar mai ales mosul trebuia sa zambeasca sa poata imparti si altora din zambetul lui. Din doua perechi de ochi inlacrimati am primit doua zambete, care mi-au sters umbra de regret dupa papusa de portelan cu ochii miscatori si gene tepene.. Zambetul mosului amarat si zambetul mamei.
In anul acela nu am mai rugat-o pe mama sa-i scrie lui Mos Craciun. Nu stiam daca stransese mosul bani sa ajunga acasa, nu vroiam sa mai cer nimic ca sa nu mai ramana sarac si m-am si culcat devreme ca sa nu fiu dezamagita daca nu vine.
Mosul insa a venit. Sub perna am gasit papusa de portelan, o punguta cu zece lei si multi bani marunti. Acum eu eram acea ce zambea fericita. Nu pentru papusa, nu pentru bani ci pentru ca mosul sarac redevenise mosul cel darnic si bun.
Acel Craciun si mama m-au invata atunci, in vremuri de demult, prima lectie a darniciei, asa ca daca vreti sa vina Mos Craciun zambiti si daruiti.
