Pe holurile reci ale unui tribunal neiertator, toamna isi poarta cu demnitate picioarele legate cu lanturi de funigei. De pe hainele ude, raman in urma ei stropi de ploaie, frunze ingalbenite, pete de rugina, petale strivite. Un suras melancolic ii pluteste pe fata, privind spre cei ce azi vor asista la propriu proces.
Rumoare in sala, sau poate cantec din inalt de cer, de cocori ce-i scriu in zbor o elegie de-adio, doar pana maine .
Se citeaza partile, procedura fiind completa, se da cuvantul timpului:
Sufletul meu isi inmoaie pana in gri si consemnneaza:
“Acuz toamna, aici de fata, de port ilegal de tristete, de melancolii si depresii, de furt de viata si culoare, de tainuire de lumina, de distrugerea unor vise cladite in castele de nisip, de exilarea sufletelor ce trebuie sa plece spre taramuri mai calde. Inculpata toamna e acuzata de omor de suflete, de distrugerea naturii, de prigoana cocorilor, de mazgalirea in gri a norilor.
Chem martor pe Bacovia ce prin inscrisuri in plumb imi va depune mereu marturie, chem martori sufletele ce au uitat de mult sa mai fie, suflete moarte din corpuri cu viata.
Grefierul, sufletul meu, tresare la auzul acuzatiilor grave si deja varful penitei deseneaza litere negre ce par c-anticipeaza un trist epitaf.
Arunc o privire fugara spre banca acuzatei,o clipa doar, in care vad un zambet fugar pe fata palida a toamnei. In sala pluteste o liniste amara, iar timpul se aseaza, stergand nepasator o banca de frunze pe care in vara a stat eternul romantic.
Are cuvantul avocatul apararii, avocat din oficiu, omul cu o mie de suflete, eternul romantic.
-Onorata instanta, indragostit de viata, auditoriu… iubite timp .
Clienta mea, aici de fata …e cea mai blanda intruchipare din cate am vazut…intrebati diminetile cu ce soare bland le trezeste…intrebati aurul daca mai are vreo culoare in fata galbenului cu care acopera alei ce uneori au inotat in noroaie…intrebati frunze ce poarta pe ele saruturi din raze de soare…petalele de crizanteme pe care a scris chiar si grefierul de azi, te iubesc. Nu! toamna mea nu fura lumina pentru ea, o ascunde in boabe de struguri sa poata izvori sange de Domn, o ascunde in albul din nor ce maine va cerne fulg de zapada. Nu, nu poate fi acuzata de omor cand din invelisul de frunze se va naste maine seva de mugur, cand vor rasari iar clopotei ce vor chema inapoi cu glas de sfanta glie cocorii ce-n toamna s-au dus,cand vor tresari chiar si sufletele pierdute in ceata,ratacitoare umbre intre rasarit si apus.
Mana imi ramane suspendata mai multe secunde, privesc fata toamnei ce rade cu rosul din frunza de vie... si stiu, indiferent ce sentinta se va da... eu ii voi strecura in palma misiva mea…
“Te iubesc toamna…bogata si frumoasa, toamna meaâ€.
Sentinta definitiva, pronuntata in sedinta publica de azi, cand ploaia-mi bate fericita in geam: de maine toamna e libera sa danseze pe dealuri, dansand in vals de frunze si cantec de vant cu iarna de mana, etern pe pamant .
