Fumul gros şi înecãcios din cârciumã fu serios ameninţat de încercarea lui Fanicã Iubãreţu de a pãrãsi încãperea. În clipa în care omul, cu echilibrul grav afectat de cantitatea semnificativã de â€ţadio mamã†ingurgitatã, deschise uşa, viscolul nãrãvaş de afarã încercã sã-şi facã brusc loc înãuntru, smulgându-i clanţa din mânã, aruncând în interior o masã semnificativã de fulgi mãrunţi şi sclipitori de zãpadã şi agitând aerul înnegrit de fumul de ţigarã şi îmbibat cu vapori puturoşi de rachiu ieftin.
â€" Închide uşa, Fãnicã! Rãsunã o voce iritatã, de undeva din mijlocul speluncii.
â€" Fãnica, fir-ar a dracu’!... îmi puseşi gheaţã-n whisky, strigã cineva de lângã uşã, iar remarca haioasã stârni hohote de râs printre comesenii sãi, care ştiau cam ce fel de â€ţwhisky†consumã respectivul.
Fãnicã însã pãrea cã nu se sinchiseşte de comentariile celorlalţi, înaintã cu greu un pas spre infernul de afarã, dar se pare cã nu fu pe placul lui ceea ce descoperi acolo, cãci fãcu lent şi cu mişcãri nesigure, stânga-mprejur, dupã care se returnã pe un traseu destul de sinuos, la locul pe care tocmai îl pãrãsise, cu câteva clipe înainte, lãsând uşa datã de perete.
â€" Ce dracu’, bã! V-aţi anesteziat toţi? Nu-nchide nimeni uşa? Se rãţoi Procuroru’ cãtre ocupanţii meselor dinspre uşã.
â€" Marine, închide mã tu uşa aia, te rog io! se simţi Petricã Vişinoiu obligat sã facã uz de autoritatea lui de patron, manager, barman şi ospãtar, adresându-se, plin de importanţã, unui individ de vreo treizeci şi ceva de ani, ce purta o cãciulã soldãţeascã, bine îndesatã pe ochi. Îşi însoţi spusele şi de o mişcare amplã a braţului stâng, ce se termina printr-o uşoarã zvâcniturã a mâinii, ce-i plasa cu precizie degetul arãtãtor spre locul unde tãblia de lemn a uşii ar fi trebuit sã se interpunã între â€ţSiberia†de-afarã şi cãldura nãclãitã-n fum de ţigarã din interior.
Cel vizat se ridicã brusc, ca şi când abia atunci ar fi simţit vântul rece care-i sufla în ceafã şi care-i lipise deja o cantitate însemnatã de fulgi mãrunţi de nea, pe scurta de postav bleumarin. Se duse la uşã, prinse cu o mânã de clanţã, iar cu cealaltã, proptitã-n tãblie, împinse pânã când reuşi s-o închidã, dupã ce patinã caraghios de câteva ori, pe linoleumul umezit de zãpada topitã.
Odatã rezolvat incidentul, viaţa din incinta cârciumii reveni la normal, iar discuţiile de la mese furã reluate, evident pe teme noi, întrucât subiectele vechi fuseserã deja uitate.
Singurul care nu fu nevoit sã reia nimic, pentru cã nici nu întrerupsese nimic, era nea Marmy, care-şi fãcea somnul â€ţde înfrumuseţare†pe colţul mesei, cu capul sprijinit pe propriile-i antebraţe.
â€" Vremea asta, fraţilor, mi-aduce aminte de prima mea întâlnire c-o gagicã, glãsui Procuroru’ cu-n aer nostalgic.
Nea Marmy se foi un pic, bolborosi ceva, apoi îşi continuã somnul.
â€" I-auzi, nea Marmy, e vorba de gagici! Scoalã-te! Strigã în zeflemea, Milicã Sãpunaru, care, în mintea-i aburitã de alcool, fãcuse probabil vreo conexiune între foiala bãtrânului şi ultimele cuvinte rostite de Procuror.
Milicã, scund şi uscãţiv, cam la treizeci de ani, era client de duminicã, sau de vreme rea, al â€ţbombei†lui Petricã Vişinoiu. Lucra ca agent de vânzãri la o firmã de bãuturi rãcoritoare şi alerga de dimineaţã, pânã-n noapte, cale de douã judeţe, cu un hârb de maşinã de serviciu, încheind contracte şi adunând banii din plata facturilor. Azi însã, deşi marţi fiind, primise o zi liberã de la viscolul de-afarã, ce-i blocase cu generozitate, toate traseele.
â€" Lasã-l în pace, Agentule, cã-i boalã care se ia! Interveni Procuroru’ în scopul protejãrii somnului bãtrânului Marmy. I se adresa cu â€ţAgentule†din prima zi când îl întâlnise, tot aici, cu vreo trei-patru ani în urmã. â€ţCe-nvârţi, flãcãu?â€, îl întrebase el atunci, nu cã ar fi vrut sã ştie neapãrat, ci doar ca sã dea un punct de pornire conversaţiei. â€ţÎs agent de vânzãri la…â€, încercase Milicã sã dea un rãspuns mai detaliat, dar n-apucase, întrucât Procuroru’ îl întrerupsese, rostind înveselit: â€ţA!... Agent, deci!... Hai sã trãieşti, Agentule!â€, în timp ce-şi ciocnea sticla de bere de a sa, printr-un gest arhicunoscut tuturor bãrbaţilor. Revenise apoi, sesizând stânjeneala tânãrului: â€ţNu-i nimic rãu în munca asta. Nu te simţi jicnit! Doar cã mã distreazã ceva!... Ştii ce? Faptul cã-n ţara asta, toate meseriile au devenit de agenţi: agenţi de vânzãri… agenţi comerciali… agenţi de marketing… agenţi de circulaţie… agenţi, agenţi, agenţi…â€.
â€" Sã nu-mi spui ca te-ai dus la întâlnire, p-o vreme ca asta, Procurorule! Eu pe canceru-ãsta, nu m-aş duce sã mã-ntâlnesc nici cu nevastã-mea, încercã sã-l provoace Bebe Tâmplarul, dornic sã-i audã povestea, neratând însã din instinct ocazia de a slobozi o uşoarã referire la nurlia de nevastã-sa, care era unanim recunoscutã ca una dintre frumoasele cartierului şi de care el era extrem de mândru, deşi ea nu rata nici un moment prielnic pentru a se şterge cu el pe picioare.
â€" Ei! Io-s mai bleg, mã Bebe! M-aş duce şi la o întâlnire cu nevastã-ta, pe orice vreme, veni promptã replica celui vizat.
â€" Procuroruleee!... mârâi ameninţãtor Bebe.
â€" Hai bã, c-am glumit! Mai bine sã vã spun povestea, continuã Procuroru’. I-auzi întrebare şi la tine, bãi Bebe: â€ţla întâlnire pe o vreme ca asta?†Pãi era vorba de prima întâlnire, fraţilor! La prima întâlnire, te urci şi pe Everest, cu-n trandafir în mânã. Apropo!... Nici eu nu m-am dus cu mâna goalã. Am luat trei garoafe, de la florãrie, de la â€ţCodleaâ€, cã aşa-mi spusese mie tata, cã la întâlnirea cu o fatã, mai ales dacã e prima, â€ţte duci şi tu c-o floare, nu ca mogâldanu’ cu mâna-n gurãâ€.
Petricã Vişinoiu, de la â€ţînãlţimea†postului sãu, situat înapoia barului, urmãrea şi el, cu-n zâmbet îngãduitor, povestea Procurorului, care-i aminti fãrã sã vrea, de singura datã din viaţa sa când cumpãrase şi oferise flori: anume când se nãscuse Mihãiţã â€" â€ţala micu’†â€" iar el, în drum spre Maternitate, trecând pe lângã piaţa de flori, simţise aşa… un impuls necunoscut lui pânã atunci şi cumpãrase un braţ de lalele de toate culorile, pe care le depusese mai apoi destul de stânjenit, pe noptiera de lângã patul de spital al Vişinicãi.
De pe colţul sãu de masã, nea Marmy se foi din nou, mormãi ceva la fel de neinteligibil ca şi prima datã şi din nou se linişti. Agentul ar fi mai avut un comentariu, pe seama bãtrânului, dar se abţinu la timp, amintindu-şi ca Procurorului nu-i plac astfel de chestii., aşa cã se mulţumi doar sã lanseze o întrebare legatã de subiectul în discuţie:
â€" Şi nu ţi-au îngheţat, dracu’, garoafele-alea, p-o astfel de vreme?
â€" Nu ştiu dac-or fi-ngheţat, da’ ştiu bine cât m-am chinuit sã le ţin sã nu mi le rupã vântul, de la â€ţCodlea†şi pânã-n faţã la cinema Tineretului, unde trebuia sã aibã loc fericitul eveniment, îl lamuri Procuroru’. Asta n-a fost insã nimic, continuã el, pe lângã jumãtatea de orã tremuratã printre coloanele de la intrarea în cinematograf şi pe lângã disperarea ce m-a cuprins, când am înţeles cã duduia nu mai vine…
â€" Ha, ha, ha! Ti-a tras ţeapã, comentã înveselit Petricã Vişinoiu, care nu se aşteptase ca prima â€ţîntâlnire†a Procurorului sã fi fost doar o tentativã eşuatã. Da’ cu florile ce-ai fãcut? Ai dat cu ele de pãmânt, aşa-i?... mai fu el curios sã afle.
â€" De ce? Ce vinã aveau florile?... Nu, domn’ Petricã, continuã cel întrebat. Am intrat în cofetãria cinematografului, sã mã mai încãlzesc la o cafea, cã simţeam cã pânã acasã-mi picã degetele de la picioare. Acolo m-a servit o bruneţicã, cu nişte ochi verzi minunaţi, pe care, cum am zãrit-o, am ştiut deîndatã ce destinaţie vor cãpãta florile mele. Fata a fost atât de încântatã şi mi-a zâmbit atât de gingaş, încât a doua zi n-am rezistat tentaţiei de a mã încãlzi c-o altã cafea, în aceeaşi cofetãrie… Şi uite-aşa, dupã vreo douã-trei zile, ne giugiuleam deja pe-aleile mai dosnice din â€ţCrângâ€, îşi încheie Procuroru’ povestea cu-n licãr melancolic în priviri.
Bebe zâmbea încântat. Îi plãcuse povestea, deşi era foarte sceptic în legãturã cu veridicitatea finalului acesteia, motiv pentru care, deşi nu intenţiona sã facã nici un comentariu verbal, în gând nu se putu abţine sã remarce: â€ţAl dracu’!... P-asta cu fata de la cofetãrie, a scornit-o ca sã dreagã maioneza.â€
â€" Dom’ Petricã!... strigã el â€" dupã ce ultimele cuvinte din cugetare i se stinserã în minte â€" întorcându-se spre cel numit şi arãtându-i trei degete rãsfirate, orientate în sus.
â€" Gata, Bebiţã! rãspunse prompt Petricã Vişinoiu şi se puse imediat pe treabã, â€ţbasculând†rapid trei mãsuri din lichidul incolor, în trei pahare… nu tocmai incolore, dupã care le împinse spre marginea barului, fãcându-i sugestiv semn cu privirea, cã poate sã vinã sã le ia.
Bebe se ridicã, împingând cam repede şi cam mult, scaunul înapoi şi pãşi ţeapãn spre bar, încercând sã controleze un echilibru ce cunoscuse şi momente mai bune. Ajuns la locul cu pricina şi realizând mai mult din reflex faptul cã trebuie sã plãteascã bãutura comandatã, începu sã se caute conştiincios prin toate buzunarele.
â€" Te trec pe caiet, Bebiţã? întrebã Petricã, convins fiind cã respectiva cãutare nu era decât o reeditare a unei binecunoscute â€ţsceneteâ€, pe care clientul sau o â€ţinterpretase†de nenumãrate ori, stând de fiecare datã în acelaşi loc şi cu aceleaşi gesturi dezordonate şi cam neconvingãtoare. De data asta însã nu se mulţumi sã accepte jenat propunerea şi, cerându-i printr-un gest al mâinii sã aştepte, reluã cãutarea, începând cu buzunarele pantalonilor, amintindu-şi probabil cã are unul şi la spate, de unde extrase jubilând, o bancnotã de cinci lei, pe care o depuse apoi cu-n aer triumfal, pe blatul melaminat al barului.
Dupã ce-şi primi restul, adunã la un loc, ca-ntr-un fel de mãnunchi, cele trei pahare şi, prinzându-le cu ambele mâini, fãcu stânga-mprejur, întorcându-se, la fel de ţeapãn cum venise, la masa prietenilor sãi. Dupã ce oferi câte un pahar celor doi care aveau capul încã sus, îşi reluã locul pe scaun şi se trezi mãrturisindu-le acestora, fãrã nici o legãturã cu noua discuţie despre cauzele crizei mondiale, începutã în absenţa sa:
â€" Sã ştiţi, fraţilor, cã eu tot îi duc o floare lu’ Corinuţa mea, dupã ce plec d-aicea. Ştie cineva pânã la ce orã e deschis la florãria aia de lângã Şcoala 11?
