Bãrbatul se dãdu jos din maşinã şi parcurse cât ai clipi cei câţiva metri care-l despãrţeau de poarta înclinatã ameninţãtor spre exterior, ce stãtea închisã numai datoritã propriei sale greutãţi, care-o fãcea sã se propteascã singurã de stâlpul opus celui în care-şi avea înfipte balamale ruginite.
Casa de chirpici stãtea netencuitã de ani buni, de când, cu chiu, cu vai, reuşiserã sã-i punã un simulacru de acoperiş, din carton bituminat şi folie de plastic şi sã-i monteze uşile şi ferestrele primite de pomanã de la popa Ulmu, care, chiar în acea perioadã îşi dotase locuinţa cu tâmplãrie PVC, cu geam termopan. Şi aşa rãmãsese…
Neculai intrã fãrã teamã în curtea plinã de bãlãrii şi gunoaie şi se duse direct la fereastra de la camera unde ştie cã dorm Radu cu nevastã-sa â€" a doua, cum vii dinspre poartã, întrucât prima e de la odaia de la drum, unde doarme â€ţa bãtrânãâ€, Lina, mama Ninei, cu copiii â€" şi ciocãni de câteva ori cu degetul în geamul murdar, înapoia cãruia se distingea o muşcatã îngãlbenitã, aproape uscatã. Neprimind însã niciun rãspuns, repetã operaţiunea încã o datã… şi încã o datã… Dar, tot fãrã rezultat… Îşi apropie faţa de geamul îmbâcsit încercând sã priveascã înãuntru, însã mare lucru nu vãzu.
Se duse la fereastra de la camera Linei, cu speranţa cã acolo va avea mai mult noroc. Bãtu şi aici de mai multe ori cu degetul arãtãtor în sticla aproape opacizatã de mizerie. Aici se pare cã şansa e dispusã sã-i surâdã, întrucât, la doar câteva clipe dupã ultimul ciocãnit, dinãuntru se auzi duduit de paşi pe duşumeaua prost bãtutã şi, aproape imediat, scârţâitul uşii de la camerã bãtrânei, urmat, la foarte puţin timp, de deschiderea uşii de la intrare, în cadrul cãreia se iţi chipul hâd, tuciuriu şi sifonat al bãtrânei, încadrat de un pãr ciufulit, încãrunţit şi nespãlat.
â€" ‘Neaţa, Linã! salutã Neculai, neascunzându-şi în nici un fel iritarea. Vorbisem ceva cu Radu, da’ vãz c-a uitat…
â€" Vorbeşte mai încet, Neculae, cã sã scoalã ãştia micii! Îl îndemnã femeia cu voce scãzutã.
â€" Da’ ãia marii, nu trebuia sã sã scoale deja, Linã?
â€" Da’ sã-i ia mama lu’ Aghiuţã! blestemã Lina, tot cu voce scãzutã. A luat ieri ajutoru’ de la Premãrie, si-a bãut amândoi ca-necaţii, toatã noaptea… Şi a stat pã netu’ ãla… Ba, unde mai pui, cã s-a luat şi la bãtaie, pã la vreo douã noaptea… de m-am bãgat io între ei, sã-i desparţ…
Bãtrâna vorbeşte cu patos, vizibil afectatã. Neculai însã e convins cã supãrare ei nu e cauzatã de faptul cã fiicã-sa şi cu ginere-sãu nu vor merge azi la praşilã la el, ci de ciuda cã respectivii n-or fi chemat-o şi pe ea la zaiafet, noaptea trecutã.
â€" Du-te de-i scoalã! o îndemnã Neculai, mai mult de nervi, pentru cã, în realitate, nu mai nutrea nicio speranţã în a-i vedea pe cei doi dând azi cu sapa pe ogorul lui.
â€" Îi scoalã draci’ acuma, Neculae! S-a culcat acu’ vreo orã… şi beţi mangã… Da las’ cã pã la opt îi scol io şi-i trimet la tine la câmp… cã ştie sã vie…
â€" Îi trimiţi pã dracu’ sã vã ia pã toţi!... sudui Neculai cu obidã, apoi se întoarse pe cãlcâie şi ieşi valvârtej pe poartã.
De nervi, nu vedea pe unde calcã. De-aceea nu-l vãzu nici pe Lucian al lu’ Prepeliţã, care tocmai trecea în goanã cu bicicleta pe drum şi care fu cât pe-aci sã-l dea grãmadã în şanţul plin de buruieni al Ursarilor. Tânãrul se grãbeşte sã ajungã la serviciu, iar Neculai avu noroc cã acesta îl observase în ultima secundã, reuşind astfel sã-l evite printr-o manevrã de ocolire destul de riscantã. Îl cunoaşte pe bãiat şi-l simpatizeazã. De aceea reuşi, nu fãrã efort, sã opreascã pe vârful limbii, o înjurãturã birjãreascã care se nãscuse instinctiv şi fulgerãtor în creierul lui, ai cãrui neuroni stãteau sã se rupã de încordare şi ciudã.
Urcã în maşinã, trânti uşa şi porni motorul, fãrã sã scoatã o vorbã. Raliţa tace şi ea. E la fel de supãratã de cele întâmplate, ca şi bãrbatul sãu, dar nu vrea sã mai toarne şi ea sare pe ranã. Îşi cunoaşte bine omul şi ştie cã în astfel de momente trebuie lãsat sã se linişteascã, altfel ajung sã se certe ei amândoi, pentru o chestie de care nu e niciunul vinovat. Pe ea, nu faptul cã are mai mult de muncã o îngrijoreazã, ci rãsturnarea tuturor planurilor. Dacã veneau şi Ursarii la muncã, aşa cum se înţeleseserã, în douã zile ar fi terminat de prãşit pogonul de porumb din Coturi. Aşa, doar ei amândoi, or sã dea cu sapa pânã vineri numai pe lotul acela. Iar pentru sfârşitul sãptãmânii se anunţã ploi mari, care nu se ştie cât or sã ţinã. E posibil chiar ca toatã sãptãmâna viitoare sã nu poatã intra cu sapa pe loc. Şi, dacã se întâmplã aşa, nu e bine deloc, pentru cã mai au de prãşit un pogon şi jumãtate în Valea Largã, pe care, dacã se stricã vremea, l-ar putea prinde praşila a doua, înainte s-o termine pe prima. Treaba asta cu praşilele este deosebit de importantã, când e vorba de porumb; trebuie efectuate cel puţin douã astfel de operaţiuni şi nu oricând, ci în anumite perioade, altfel lanul va fi plin de buruieni în toamnã iar producţia va avea, fãrã doar şi poate, de suferit. De aceea planul lor era, pânã acum câteva clipe, indisolubil legat de participarea la aceastã activitate a Ursarilor. Cu ei, în cinci zile, adicã pânã vineri inclusiv, ar fi putut termina de prãşit ambele loturi şi vremea se putea strica fãrã sã-i mai afecteze. Ba, chiar îşi dorea ploile ce se anunţau, întrucât pãmântul era deja uscat, dupã ce de douã sãptãmâni nu mai dãduse un strop de ploaie.
â€" A stat pã net!… Hm!... Şi-a bãut… ajutoru’ de la Primãrie! începu Neculai, dintr-o datã, sã comenteze, pentru sine, ca zãludul. Hm!... continuã el. Pãi, cum dracu’ sã mai munceascã, dacã Primãria le dã, pã degeaba, bani de bãuturã?!... Şi Dumnezeu cum i-o fi rãbdând?!... Copiii ãia moare de foame şi ei când ia ajutoru’, îl dã pã bãuturã…
â€" Taci, omule, nu lua numele Domnului în deşert, cã faci pãcate! rosti Raliţa împãciuitoare. Las’, cã ne-om descurca noi şi singuri.
â€" A stat pã net!... îşi urmã bãrbatul, monologul sãu dezlânat, ca şi când n-ar fi auzit cele rostite de nevastã-sa, cu câteva clipe mai devreme. Are â€ţpãduchii†calculator… şi net!... Pãi, de, dacã are ajutor de la Primãrie!... Da’ sapã n-are!... De-aia n-are, cã-i scumpã!... Şi grea!... Aia-i pentru fraierii care n-are ajutor de la Primãrie!... E pentru ãia care a muncit toatã viaţa şi are pensia oleacã mai mare ca ajutoru’ de la Primãrie!... Aia trebuie sã dea şi cu sapa, ca sã poa’ sã trãiascã!...
