Abia dupã vreo lunã au început sã aparã primele semne... Mai întâi la Ministerul Finanţelor unde, când experţii au tras linie şi au fãcut socotelile, au constatat cã încasãrile la buget pe ultimele treizeci de zile se dublaserã, faţã de luna anterioarã. Ministrul s-a supãrat teribil pe subalternii sãi şi, suspectându-i de superficialitate, i-a fãcut cum i-a venit la gurã, apoi i-a expediat sã refacã calculele şi, pânã seara sã-i prezinte rezultatele corecte.
Tot cam în acelaşi timp, situaţia s-a tensionat şi la Ministerul Justiţiei. Aici ministrul a ameninţat cã va da afarã toţi secretarii de stat, dacã în douãzeci şi patru de ore nu avea sã primeascã o situaţie conformã cu realitatea privind activitatea din justiţie, pentru luna ce abia se încheiase. Se considera, pe bunã dreptate, dezinformat, chiar sabotat din interior.
â€" Cum e posibil, a zbierat el plin de indignare, ca la nivelul întregii ţãri, într-o lunã întreagã, sã se afle pe rol doar douãsprezece procese, mari şi late şi acelea pentru nişte fapte mãrunte, sãvârşite din culpã???... Douãzeci şi patru de ore!... urlase el, încheind. Atât aveţi!...
Cea mai tragicã situaţie însã s-a petrecut la Ministerul Muncii, unde ministrul stãtea cu demisia pe masã şi ezita resemnat, între a o înmâna imediat prim-ministrului, sau a mai aştepta pânã a doua zi dimineaţã.
â€ţSe pare cã funcţia asta nu-i de mine†se gândea bietul om derutat. â€ţAm eşuat lamentabil. Pe bunã dreptate, n-am ce cãuta aici. Ce fel de ministru al muncii sunt eu, dacã nu reuşesc sã controlez şi sã impun respectarea legii, în acest sector atât de sensibil!?... Cum e posibil ca toţi angajaţii din ţarã sã se situeze în afara legii şi sã lucreze cu contract de muncã!?... Cum se poate ca toţi agenţii economici sã reţinã şi sã vireze integral şi ilegal, fireşte, contribuţiile de asigurãri sociale pentru toţi angajaţii!?... Unde vom ajunge, Doamne?!...†se lamenta el.
Aşa cum era de aşteptat, o asemenea stare de fapt nu putea trece multã vreme neobservatã de premier, astfel cã a douã zi, chiar de la prima orã, acesta şi-a convocat toţi miniştrii de urgenţã, într-o şedinţã de guvern extraordinarã. Dupã ce i-a îndemnat la calm şi luciditate, întrucât o stare de panicã generalizatã, nu putea, sub nici o formã, sã conducã la adoptarea unor mãsuri echilibrate, a cerut fiecãruia sã prezinte cât mai succint, dar la obiect, situaţia din ministerul pe care-l coordona. Dupã ce a ascultat raportul fiecãruia, neînţelegând nici el mare lucru din ceea ce se întâmpla şi considerând cã are nevoie de mai multe informaţii, a amânat pentru moment luarea vreunei decizii şi a hotãrât sã trimitã pe tren Corpul de Control aflat la dispoziţia sa, urmând ca la capãtul a douã sãptãmâni de investigaţii, acesta sã-şi prezinte raportul cu constatãrile fãcute. Pentru o şi mai corectã cunoaştere a straniei realitãţi cu care se confrunta biata ţãrişoarã, a solicitat chiar sprijinul serviciilor secrete.
Dupã ce s-au scurs cele douã sãptãmâni, în care structura guvernamentalã de control îşi împletise competenţele şi eforturile cu cele ale serviciilor speciale de informaţii, pe masa prim-ministrului au ajuns rapoartele detaliate cu rezultatele verificãrilor. Din studiul atent al acestora, şeful Guvernului a desprins cu claritate concluzia nãucitoare cã toţi aceea care, înainte de apariţia noilor reglementãri, se situaserã în afara legii, nu suportaserã starea înjositoare şi plictisitoare în care se treziserã aruncaţi peste noapte, respectiv de a trãi conform perceptelor legale, şi optaserã pentru una din urmãtoarele douã variante: cam jumãtate dintre ei pãrãsiserã scârbiţi teritoriul ţãrii, cu regretul şi convingerea sincere cã â€ţ...aici, nici mãcar o infracţiune cinstitã nu mai poate fi comisã...â€, strãmutându-se de urgentã pe alte meridiane, unde punerea în practicã a talentelor lor, se face în continuare, cu generare de adrenalinã; cealaltã jumãtate aproximativã rãmãsese pe loc sã sfideze legea, chiar dacã cei ce-o compuneau se simţeau condamnaţi sã se ţinã doar de mici gãinãrii, cum ar fi cinstea, corectitudinea, onestitatea etc.
Rapoartele, bine documentate şi minuţios întocmite, conţineau şi explicaţii concrete, legate de unele situaţii care dãduserã şi dãdeau, în continuare, bãtaie de cap guvernãrii. Astfel, ele desluşeau situaţia care-l adusese în pragul disperãrii şi la un pas de demisie, pe ministrul muncii, acesta aflând cã motivul pentru care toţi angajaţii aveau acum contract de muncã şi pentru toţi se plãteau contribuţiile de asigurãri sociale cu regularitate, era acela cã angajatorii care folosiserã munca la negru sub vechea legislaţie, acum optaserã pentru a se situa tot în afara legii, încheind contracte de muncã tuturor angajaţilor. În ceea ce-i priveşte pe aceia care şi înainte folosiserã angajaţii cu forme legale, ei pãstraserã aceastã stare de fapt, lãsându-şi astfel o portiţã de scãpare în cazul în care vor fi vreodatã suspectaţi de corectitudine.
Şi ministrul de finanţe s-a lãmurit repede de ce i se dublase bugetul, înţelegând, din exemplele ce se dãdeau, cã, spre exemplu, toţi aceia care pânã de curând practicaserã evaziunea fiscalã, îşi plãteau acum pe ascuns dãrile cãtre stat, folosindu-se de tot felul de tertipuri, care mai de care mai ingenioase, cum ar fi utilizarea unor firme fantomã care, deşi nu aveau nici un profit, virau la cãtre bugetul statului sume colosale cu titlu de taxe şi impozite.
Ministrul de interne şi cel al justiţiei s-au aflat într-o stare ceva mai specialã. Ei au ascultat rapoartele şi nu ştiau dacã sã se bucure de faptul cã scãderea drasticã a infracţionalitãţii urma sã le creeze o misiune comodã în cadrul Guvernului, sau sã se teamã cã ministerele lor, lipsite fiind de obiectul muncii, vor putea fi desfiinţate.
Cel mai fericit dintre toţi însã a fost ministrul industriilor, care constatase la finele lunii anterioare o dezvoltare fãrã precedent a industriei metalurgice, iar raportul i-a oferit şi explicaţia îmbucurãtoarei situaţii. Aceasta consta în cererea fãrã precedent de potcoave... Nu potcoave pentru cai morţi, cum aţi fi tentaţi sã credeţi, ci potcoave pentru purici. Aceştia â€" adicã puricii, care nu erau puţini pe acele meleaguri â€" începuserã a comanda în ultimul timp, potcoave imense â€" nici unul, spunea raportul, nu comandase mai puţin de nouãzeci şi nouã de ocale â€" pe care şi le agãţau de picioare, întrecându-se astfel frenetic, în executarea de salturi spectaculoase spre tãriile cerului.
Iar eu încãlecai pe-o şa... Nu! Nu mai merge sfârşitul ãsta arhaic... Povestea mea e una modernã, deci are nevoie de un final modern... Ceva de genul: â€ţIar eu plecai c-o limuzinã...â€, sau â€ţIar eu mã urcai într-un bolid...†Mã rog!... SFÂRŞIT!
