A fost odatã... Aşa începe orice poveste şi aşa ar trebui sã înceapã şi aceasta. Eu o sã trec totuşi peste o parte din arhicunoscuta şi oarecum stupida introducere... Se ştie cã â€ţdacã n-ar fi fost, nu s-ar povestiâ€, nu-i aşa?...
E vorba, în povestea pe care vreau s-o spun, despre o TARÄ‚... O ţarã care, zice-se, s-ar afla undeva... peste nişte munţi... sau între nişte munţi... ori împrejurul unor munţi... sau, cine ştie?... poate toate cele trei variante la un loc... Oricum, amãnuntul este lipsit de importanţã...
În ţara respectivã se zice cã dintotdeauna, sau mai precis, de când istoria începuse a â€ţţine minteâ€, toate lucrurile se fãceau invers decât ar fi fost normal sã se facã. Spre exemplu, hoţii erau ţinuţi la loc de cinste şi chiar invidiaţi. Cuvântul â€ţhoţule!â€, rostit cu un zâmbet larg, plin de mândrie şi bucuria speranţei, era chiar unul de alint, cu care pãrinţii îşi drãgãleau copii, atunci când aceştia din urmã fãceau câte-o boroboaţã. Şi minciuna avea acolo rang de virtute, iar adevãrul constituia, de regulã, un aspect deranjant, stânjenitor şi care era recomandat sã nu fie zgândãrit. Nu mai vorbesc de trãdare şi de trãdãtori!... Doamne, cu câtã delicateţe... cu câtã linişte interioarã şi seninãtate, se practica trãdarea în acel loc binecuvântat de Dumnezeu!!!
Mai grav era faptul cã aceste â€ţcalitãţi†despre care tocmai fãcui vorbire, se întâlneau cu precãdere la cei ajunşi sã conducã destinele celor mulţi, adicã atât la cei aflaţi în capul statului, cât şi la cârmuitorii locali. Acest fapt, zice-se, cã ar fi fost chiar voia Atotputernicului care, conform unei legende autohtone, la facerea lumii, pe când împrãştia pe Pãmânt toate bogãţiile solului şi ale subsolului, scãpase, din greşealã... sau nu!... peste teritoriul tãrii respective, cele mai multe dintre acestea. Sfântul Petru, care-l însoţea în calitate de sfetnic credincios, dar, probabil şi din raţiuni contabiliceşti, exclamase speriat: â€ţDoamne, ce fãcuşi? Le-ai dat ãstora toate bogãţiile din lume, de-or sã ajungã sã stãpâneascã planeta!†Dumnezeu însã îi rãspunsese calm: â€ţStai liniştit, Petre!... O sã le dau, în schimb, nişte conducãtori, de n-or sã le foloseascã la nimic...†N-avem de unde şti, fireşte, dacã legenda aceasta are la bazã, sau nu, vreun sâmbure de adevãr, sau este purã ficţiune, însã un fapt este cert şi anume acela cã cetãţenii acelei ţãri, atunci când mergeau la vot, alegeau întotdeauna candidatul pe care puneau ştampila, având grijã sã respecte cu sfinţenie presupusa hotãrâre divinã, mai sus enunţatã.
Existaserã, încã din cele mai vechi timpuri şi continuau sã se nascã printre cetãţenii ţãrii despre care vorbim şi unii loviţi de-un optimism deşãnţat, care credeau şi îşi puneau toatã speranţa, într-o predicţie veche de mii de ani, ce spunea cã situaţia se va schimba şi pe acele meleaguri, atunci când puricii, potcoviţi cu nouãzeci şi nouã de ocale de fier, vor sãri pânã în înaltul cerului. Din acest motiv, pe parcursul întregii lor istorii naţionale existaserã o mulţime de indivizi, ce-şi trãiserã vieţile scrutând cerul cu privirea, cu credinţa cã vor zãri într-o bunã zi, micile insecte proiectându-se delicat spre înaltul cerului, zdrãngãnindu-şi la multiplele lor picioruşe, imensele potcoave metalice.
Timpul însã trecea, istoria se scria filã cu filã, iar vieţile locuitorilor se derulau, zi dupã zi, an dupã an, veac dupã veac, sub semnul perpetuu al aceloraşi valori rãsturnate. Dar, cum toate pe lumea asta au un început, ajung, la un moment dat şi la un final, aşa cã, iatã, şi-n ţara cu pricina, s-a întâmplat într-o bunã zi ceva ce avea sã schimbe totul din temelii. Schimbarea s-a produs, bineînţeles, dintr-o eroare... Da, da! Dintr-o nedoritã, dar pânã la urmã beneficã, eroare!...
Iatã cum s-au întâmplat lucrurile. Într-o iarnã, dupã un scrutin electoral â€" fireşte, fraudat â€" un parlamentar nou ales, a venit cu o propunere , care a fãcut sã le sticleascã ochii celor mai mulţi dintre colegii sãi din înaltul for legislativ. Respectivul a lansat în Parlament o iniţiativã cât se poate de raţionalã pentru modul de gândire împãmântenit pe acel tãrâm, el dorind, nici mai mult, nici mai puţin, decât dezincriminarea â€ţvalorilor†real apreciate de popor, respectiv, furtul, înşelãtoria, falsul, evaziunea, trãdarea, minciuna etc. şi scoaterea lor de sub incidenţa Codului penal. În acelaşi timp, a propus incriminarea celor mai hulite şi stânjenitoare dintre â€ţdefectele†umane şi anume, cinstea, corectitudinea şi onestitatea.
Au existat, cum era de aşteptat şi unele obiecţii. Un distins parlamentar, dintr-un colegiu din nordul ţãrii, şi-a exprimat, într-o retoricã impecabilã, legitima-i îngrijorare.
â€" Stimaţi colegi! a urlat el, de la înalta tribunã. Propunerea este bunã, nimic de zis, a continuat cu aplomb. Nu pot însã sã nu mã întreb, cam ce-o sã fie, atunci când toatã populaţia scumpei noastre ţãrişoare, va avea liber sã înfãptuiascã tot ceea ce azi doar admirã la n... Doamne apãrã şi pãzeşte!... era sã zic â€ţla noiâ€... ceea ce azi doar admirã la alţii.
Ilustrul iniţiator al propunerii, care se pare cã avea replicã la toate, a spulberat printr-un discurs magistral, orice urmã de neîncredere.
â€" Doamnelor şi domnilor! A tunat el din spatele pupitrului. Vã înţeleg neîncrederea, dar nu v-o aprob. Vã asigur cã am studiat bine problema, iar concluzia la care am ajuns este cã situaţia nu se va schimba sub nici o formã... Iatã de ce!... Odatã cu adoptarea noii legi, faptele încriminate azi, vor deveni profesii legale. Vom crea chiar instituţii de formare profesionalã, axate pe pregãtirea personalului în noile domenii de activitate, întrucât şi aici, ca în orice meserie, oamenii vor avea nevoie de documente care sã le ateste competenţele profesionale. Vã daţi seama cã, aşa cum se întâmplã în orice zonã profesionalã profitabilã, vor putea sã se califice toţi doritorii, dar nu vor putea profesa decât aceia care au într-adevãr înclinaţii spre acel gen de muncã, cu atât mai mult cu cât eu estimez cã aici concurenţa va fi devastatoare. Prin urmare, credeţi c-o sã supravieţuiascã pe piaţa muncii un ageamiu, care o sã vrea, spre exemplu, sã fure â€" nu conteazã cã de la stat, ori de la privat!... cã din buzunare, ori cu acte-n regulã!... â€" dacã n-are anumite calitãţi native, pe care nu vreau sã le mai enumãr eu aici? Nu! Fireşte cã nu!... E ca şi când ar vrea sã profeseze chirurgia, un bolnav de Parkinson. În concluzie, doamnelor şi domnilor! Pot sã vã garantez cã dupã legalizare, aceste îndeletniciri devenite meserii, vor fi desfãşurate tot de cei care le practicã astãzi. Mai mult, practicanţii noilor profesii vor avea cu siguranţã grijã sã se asocieze în diverse organizaţii cu caracter profesional, în care sã nu permitã accesul oricãrui neavenit, cãruia i s-a nãzãrit... sã zicem... sã practice înşelãciunea... ori evaziunea...
Rãspunsul parlamentarului a fost, pare-se, mulţumitor, deoarece sfârşitul sãu s-a pierdut în ropotele de aplauze ale distinsului auditoriu.
Un deputat din Capitalã, a vrut sã ştie, care crede iniţiatorul legii cã va fi soarta bugetului de stat, dupã ce evaziunea fiscalã va deveni legalã.
â€" N-o sã fie nicio problemã, stimate coleg! Odatã devenitã legalã, o vom putea impozita, aducând astfel bani suplimentari la bugetul statului. Mai mult, având în vedere estimãrile, care semnaleazã profitabilitãţi deosebite în acest domeniu, voi propune chiar Guvernului sã acorde unele stimulente importante pentru încurajarea acesteia.
Ultima întrebare a venit de la un senator timid şi pipernicit, pe care prea puţini îl cunoşteau. Stãtea, de regulã izolat, într-o margine de salã, iar la discuţii nu prea avea loc sã se bage, dar când o fãcea totuşi, stârnea ilaritatea întregii sãli cu subiectele puerile pe care le aborda.
â€" Îmi cer iertare!... a început el. Am şi eu o micã nelãmurire... Aş vrea sã ştiu ce se va întâmpla cu cei care vor comite faptele nou încriminate? Adicã cu cei care nu vor putea renunţa la a fi cinstiţi... oneşti... chiar dacã vor vrea... Eu zic cã n-au nici o vinã cã s-au nãscut aşa... mai blegi... fraieri... mã rog... cum i-o crede lumea...
A fost nevoit sã se opreascã şi sã aştepte rãspunsul la cât reuşise sã rosteascã din întrebarea sa, întrucât hohotele de râs ale colegilor sãi, îi acopereau deja cuvintele.
â€" Vã gândiţi, cu siguranţã, dragul meu coleg, cã se vor umple puşcãriile cu aceşti oameni, nu-i aşa? şi-a început rãspunsul cu o întrebare, iniţiatorul proiectului, zâmbind superior, mândru de perspicacitatea de a fi intuit şi ceea ce nu apucase sã rosteascã parlamentarul. Ei bine, nici din acest punct de vedere nu trebuie sã ne facem griji!... Ştim cu toţii cât este de greu pentru cineva sã dovedeascã despre sine, la noi în ţarã, cã e cinstit, corect sau onest... Vã imaginaţi cât de dificil ar fi pentru un procuror sã facã dovada existenţei acestor delicte, la o altã persoanã... Nici chiar flagrantul, în opinia mea, nu cred c-ar da rezultate, într-o astfel de speţã...
Odatã spulberatã şi ultima obiecţie şi având în vedere cã dezbaterea durase â€ţzi de varã, pânã-n searãâ€, iar câţiva dintre parlamentarii noştri (puţin peste jumãtate, din cei prezenţi, fireşte...) â€ţmoţãiau†profund, s-a trecut la vot şi, cu o majoritate covârşitoare, inedita iniţiativã legislativã, a fost adoptatã. A venit apoi şi ziua publicãrii legii în Monitorul Oficial, zi din care aceasta începea sã producã efecte. Timpul însã trecea şi pãrea cã nu se întâmplã nimic. Scepticii â€" puţini la numãr, e adevãrat â€" care crezuserã cã va avea efecte devastatoare asupra vieţii economico-sociale, începeau deja sã se îndoiascã de previziunea lor.
