Tu pleci…
Tu pleci şi teatral încerci sã plângi,
Şi peste umãr, mã spionezi prin false gene
lungi,
Sã vezi ce fac, sã vezi de plâng, cãzând,
Dar mintea mi-e blocatã şi lacrimi curg în
gând...
Tu pleci, te rog, ia teatrul tot cu tine,
Şi recuzita şi decorul şi cele haine fine,
Şi nu lãsa nimic, nu vreau nici amintiri,
Le strângi pe toate, tu falsa unei mari
iubiri...
Tu pleci, ah şi nu uita-n sertare,
Scrisori, fotografii şi melcii de la mare,
Prin ei, eu îţi şopteam în nopţile târzii cu
stele multe,
Ecoul mãrii, un vis, un val şi-un milion de
jurãminte...
Tu pleci, rãmân, o iarnã laşi în urmã şi în
pat,
Statuie la fereastrã, privesc şi simt pe
buze gust sãrat,
Mã amãgesc, sãrutul tãu din urmã, el sã fie ?
Nu... tresar, abia acuma plâng şi lacrimi
curg o mie...
Tu ai plecat şi parcã am plecat şi eu,
Era prea trist, insuportabil şi mult prea greu,
Erau prea multe amintiri în toate,
Un aer respirat de tine şi-o grea
singurãtate...
Şi ai plecat, te-ai risipit, n-ai fost un vis,
Un dulce iad trãit-am, şi-un tragic paradis,
Un act din viaţa noastrã teatru, a trecut,
Ne pregãtim, în acte separate, şi-o-luãm de
l-început....
|
