Privea pe geam cu ochii lui albastri si
tristi…lacrimile ii siroiau repezi pe
obraji…pe chipul sau era intiparita durerea
ce-l sfasia pe dinauntru,iar in mintea lui
zacea un singur gand…’’mi-e dor de mama si
de tatal meu,de zilele fara griji in care
eram cu ei si simteam ca nimic rau nu ma
poate atinge’’.
Avea zece ani dar mentalitatea unui om de
douazeci.Viata il schimbase,fusese prea
dura cu el si prea nedreapta.Ce facuse rau?
Poate doar faptul ca venise pe lume.Ce vina
avea el?Statea adancit in ganduri si
amintiri…inima ii zvacnea parca sa-i iasa
din piept….doar ei ii puteau alina
durerea,doar parintii lui de care-i era asa
de dor,dar ei erau departe,mult prea
departe sa poata ajunge la ei.Oare uitasera
de el?Gandul asta ii sfarama sufletul in
mii si mii de bucatele.Plecasera de trei
ani si il lasasera cu matusa lui,iar de
atunci,viata lui nu se mai putea numi VIATA!
Deodata,usa camerei in care se afla Andrei
se deschise si o voce ascutita striga taios:
-Andrei!Coboara imediat!
Baiatul se conforma si cobori in sufragerie
unde matusa lui il astepta nervoasa.
-Ce ti-am spus eu despre pictura?In loc sa
iti pierzi timpul degeaba mai bine te-ai
face util,copil fara viitor!Ce e asta?
Copilul privea cu goliciune la pictura din
minile matusii sale.Era un desen minunat!
Privindu-l,Andrei simti cum se pierde…simti
o dorinta puterica de a parasi cruda
realitate si de a patrunde in lumea pe care
parintii lui o creasera demult pentru el.
-Este un desen cu parintii mei…puneti-l jos
va rog! zise el temator.
-Un desen cu cei care mi te-au lasat pe cap
ca sa-mi mananci banii,pacoste ce esti!
Femeia lua desenul si il rupse violent,apoi
rase batjocoritor privind la copilul ce
ingenunche rapus de durere.
-Poftim!Asta fac eu cu desenele tale bune
de nimic.Acum ridica-te si du-te la
munca,prefacutule! Parintii tai nu-mi dau
nimic ca sa te intretin si sa am grija de
tine,iar tu faci teatru?Misca-te si
munceste!
-Copii de varsta mea merg la scoala si
invata,nu merg pe strazi sa munceasca zi si
noapte!Si parintii mei nu m-au abandonat!Nu
ma mai mintiti!V-am vazut cum numarati
banii pe care vi-i trimit si cum imi
distrugeti scrisorile de la ei!Muncesc zi
si noapte si nu-mi dati niciun ban…vreau sa
fiu ca ceilalti copii,sa am o viata
normala! Singurul meu refugiu e pictura…
singurul lucru care ma face sa ma simt si
eu putin fericit…si imi rapiti si asta!
Incetati!Nu eu sunt cel care joaca teatru.
Femeia se napusti asupra baiatului si
incepu sa-l loveasca cu ura.
-Nerecunoscatorule!Copil fara minte!Cum
indraznesti?
Andrei tremura din toate incheieturile,dar
durerea loviturilor matusii lui nu se
compara cu durerea ce o purta adanc in
suflet…iar ranile pe care i le cauza
aceasta paleau in fata ranilor pe care
soarta i le facuse.’’Ce e cu parintii mei?
De ce nu vin?’’.Asteptarea devenea din ce
in ce mai grea pentru el,in fiecare clipa
se zbatea sa supravietuiasca intr-o lume
rea si dura in care nimanui nu-i pasa de
nimeni,iar NIMENI era EL.
Anii au trecut,iar el a crescut,a facut
cincisprezece ani asteptand intoarcerea
parintilor sai.La fiecare zgomot ce se
auzea isi indrepta privirea entuziasmata
catre fereastra,sperand ca ei sa se fi
intors.Dar nu au venit niciodata.A muncit
din greu ani intregi si totusi nu avea
niciun ban…ramasese tot sarac.Dar acum avea
ceva ce-l facea sa se simta bogat.
Cunoscuse dragostea.Iubea si era iubit de
cineva,iar asta parea ca-i umple sufletul
de bucurie…atingerea ei ii invelea ranile
acoperindu-i-le cu un val de fericire.Dar
ele ramaneau acolo si nimeni si nimic nu i
le putea vindeca.Dorina era ca un inger
pentru el…dar totusi ceva nu era
bine.Parintii ei se opuneau iubirii lor
deoarece ea era o fata inteligenta,avea un
anumit statut social si nu putea avea o
relatie cu oricine.Candva Andrei era
Nimeni,acum ajunsese Oricine,dar totusi nu-
si amintea sa fi fost atat de fericit
vreodata.
Timp de trei ani pana ce au devenit majori
Dorina l-a invatat pe Andrei sa scrie si sa
citeasca,sa faca calcule.Odata ce au
crescut si au devenit capabili sa faca ce
vor cu viata lor cei doi s-au
casatorit.Andrei s-a angajat vanzator,in
timpul liber obisnuind sa picteze iar
Dorina a devenit invatatoare. Cu
timpul,parintii Dorinei l-au acceptat si l-
au indragit.Era un suflet bun in pofida
faptului ca a fost inconjurat de rautate in
intreaga lui copilarie.
Dorina si Andrei au avut copii iar el a
fost un tata minunat,un tata care lui i-a
lipsit si pe care viata i l-a dus departe
in valtoarea vantului.Unica dorinta a lui
Andrei era ca sotia si copii lui sa nu
sufere niciodata…suferise el destul cat
pentru toti si ar fi facut orice pentru
fericirea lor.
Privea pe geam cu ochii lui albastri care
sclipeau de fericire de aceasta data…
lacrimi de bucurie ii siroiau lent pe
obraji…pe chipul sau era intiparita
implinirea…iar in mintea lui zacea un
singur gand…’’La inceput…am fost Nimeni…
apoi am ajuns Oricine…dar acum,acum sunt
Cineva!!!!’’.
