Privea pe fereastra.Afara soarele
incalzea bland crengile uscate ale
copacilor.Ai fi zis ca vine primavara,dar
eram in luna decembrie.Era ziua de Craciun.
Isi opri privirea pe muscata firava de pe
pervazul ferestrei si din nou o napadira
gindurile.Ce era cu ea aici ,pe cine cauta
in singuratatea asta care o inconjura,care
era impregnata in fiecare lucru din jurul
ei.Acesta sa fie ultimul ei acoperis?A ajuns
de unde a plecat...de cand plecase?Plecase
oare?Ce ocol,ce valtoare de oameni,intam-
plari traite,sedimentate,cate drumuri
intretaiate si dintr-o data, tacerea aceasta
care spulbera totul.
Privi in jur pentru a se convinge ca toate
sunt la locul lor:dulapul,oglinda veche,masa
din fata ferestrei pe care se afla televizo-
rul alb-negru,tablourile...Nu stia daca
trebuie sa se ridice din pat sau sa mai
zaboveasca,nu prea stia ce ar putea sa faca
cu timpul pe care-l avea la dispozitie.Era
abia inceputul zilei.N-o astepta nimeni ,
niciunde si nu avea pe cine sa astepte.
Cu o zi inainte trebaluise fara rost ,de
dimineata inca,sa scuture asternuturile ,sa
lustruiasca lemnul vechi al celor cateva
piese de mobila pe care le mai gasise in
casa ,mai stersese odata ramele cu poze de
pe pereti,asezase o fata de masa curata pe
masa ,toate cu gandul ca indeplineste o
randuiala.In curte nu avea ce sa faca .Nu
mai ramasesera decat cativa copaci uscati ,
aproape salbatici,cateva tufe razlete pe
locul care fusese candva gradinita de flori.
Era luna decembrie si inca nu ninsese,in
schimb plouase destul de mult ,o toamna
prelungita ,o toamna care uitase sa mai
plece ca sa lase locul iernii.
Cele cateva cumparaturi ,absolut necesare,
si le facuse cu o zi inainte, in plus isi
permisese sa-si cumpere un cozonac si un
kilogram de mere frumoase ,galbene ,malaioa-
se ,asa cum ii placeau ei.Le asezase pe o
fructiera de sticla ,simpla si demodata si
peste ele asezase crenguta de brad pe care
o gasise in spatele pietei ,pe jos,calcata
in picioare ,pe locul unde se vandusera
brazi.
La inceput, nevoita sa-si incropeasca,
dupa atatia ani de absenta ,un culcus in
casa parasita,altadata casa parinteasca,a
crezut ca nu va avea nevoie de mare lucru
pentru a supravietui.Demult nu mai facea
altceva decat sa-si suporte propriul
organism care de multe ori era destul de
docil,supus involuntar la destule antrena-
mente.Putea sa reziste fara sa urineze ,
putea sa mearga destul de mult pe jos,sa
reziste la nopti de nesomn,nici mancarea si
frigul sau umezeala n-ar mai fi o problema,
daca nu ar fi capatat o spaima viscerala ca
s-ar putea sa nu-si mai poata oferi ,la un
moment dat ,o supa calda sau ca va fi in
imposibilitatea de a-si incalzi iarna camera
Ratacise mult prin oras,pe strazi,prin
magazine,aproape ca uitase pentru ce
iesise,incerca sa se faca nevazuta si fara
sa fie atenta la ceva anume,desi era de
prisos,n-o cunostea nimeni,nu avea pe cine
sa intalneasca,trecuse mult timp decand
plecase din oras si totul parea strain -o
alta lume ,un alt spatiu care se pregatea
lenes si fara convingere sa intampine o
mare sarbatoare crestineasca.Nici iarna nu
era prea convingatoare ,asa incat totul
parea fad,fara sralucirea si puritatea pe
care in amintirea ei trebuia s-o aiba
Craciunul.
Asadar,pentru ziua de Ajun ii mai ramasese
un singur lucru de facut:sa mearga la
cimitir.In urma cu doua luni regasise,dupa
indelungi cautari,printre aleile neregulate
si infundate in noroi ale cimitirului
crucea de piatra pe care scria:Avram Elisa-
beta,decedat 12martie1986 -mama ei.Mai citi
o data cele cateva cuvinte de pe cruce fara
nici un gand,aprinse o lumanare si inca una
pentru tatal ei si pleca linistita si
obosita,inapoi, pe drumul cunoscut.
Era ziua de Craciun...O amorteala placuta
puse stapanire pe trupul ei si amina efortul
de a se ridica din pat cuprinsa de linistea
din jur.
