pe deasupra bătrânelor catarge cu orbi
marinari vântul ne mângâia tălpile
acel capriciu de a ne împărtăşi primele
stele ale unui anotimp –
anotimpul alizeelor e acum aproape –
îl părăsim într-un intim Adio ce aminteşte
de acel bătrân
departe de marea sa şi de vele
şi, totuşi, ne împotrivim, ne consumăm
tăcerea pe deasupra lor
în vechea tandreţe a înserării
strigătele clarvăzătorilor de pe punte ni se
aruncă spre ţărmuri
cu mult depărtate şi amar e gustul
corăbiilor ce ne vor purta
pe care nu le mai avem în comun cu pânzele
şi orbii săi marinari
