Am copilãrit recitând poeziile lui, am
permis ca frazele lui sã mã ghideze în
labririntul dragostei şi l-am simţit mereu
aproape pe el, pe amantul sufletului meu-
Eminescu Mihai.
Acum, odatã cu trecerea anilor, în
amintirile mele, imaginea celui care a
complotat cu întreg universul la împlinirea
poveştilor de dragoste imposibile, prezintã
aceeaşi transparenţã ca odinioarã.
Luând în considerare toate aceste aspecte,
nu puteam îngãdui ca ziua de 15 ianuarie
(data oficialã a naşterii scriitorului) sã
treacã neobservatã. De aceea, clasele a XI-
a D şi a XI-a C de la Grupul Şcolar
Gheorghe Asachi, coordonate de doamnele
profesoare de limba şi literatura românã,
Adina Fuicã şi Ana Maria Tiron şi-au propus
sã-i aducã un omagiu marelui poet prin
organizarea concursului "Eminescu în
culori". Activitatea nu a avut ca scop
desemnarea unor învingãtori sau a unor
învinşi ci, mai degrabã, interacţiunea
dintre elevi şi schimbul de opinii cu
privire la viaţa şi activitatea omagiatului.
In cadrul concursului s-au desfãşurat probe
de recitare, de culturã generalã,
realizarea unui colaj cu imagini
reprezentative, de improvizaţie (elevii au
trebuit sã compunã catrene pornind de la
câteva cuvinte date), de sinceritate ( în
care fiecare i-a adresat un gând
artistului), iar proba finalã a fost la
alegere.
La aceasta ultimã probã mi-am asumat o
contribuţie totalã, astfel cã am compus
douã monologuri "aparţinând" lui Mihai
Eminescu, respectiv Veronicãi Micle. Cele
douã personaje au fost interpretate de
cãtre mine şi colegul meu Cristian Drãgan,
cãruia îi mulţumesc pentru cã a acceptat sã
ia parte la aceastã frumoasã nebunie.
Muzica, florile, lumânãrile au contribuit
la crearea unei atmosfere tipic romantice.
Cu siguranţã va exista un "înainte" şi
un "dupã" aceastã activitate, pentru cã am
învãţat sã fim mai uniţi şi mai receptivi
la culturã.
Iatã, în viziunea mea, gândurile unor
oameni pe care nemurirea i-a vrut zei:
VERONICA MICLE: O, Eminul meu, nu ştiu cum
ai reuşit, însã prezenţa, ochii şi vocea ta
mã dezarmeazã complet!
MIHAI EMINESCU: Veronica, Luceafãrul meu,
mi-aş petrece restul zilelor fãrã sã
mãnânc, fãrã sã beau şi nu aş simţi cã
sufãr, pentru cã amintirea chipului tãu mã
transformã în cel mai bogat om!
V: Iubitul meu…
M: Iubita mea…
V: Sufletul meu zboarã în cãutarea
dragostei tale, iar trupul meu vrea sã
rãtãceascã în braţele tale!
M: Zâmbetul meu tânjeşte sã se scalde în
privirea ta…
V: Dacã te voi pierde vreodatã, nu voi şti
sã accept asta; te iubesc prea mult,
Eminescule!
M: Întotdeauna vom fi împreunã, şi nu
pentru cã ne dorim noi asta, ci pentru cã
întreg universul a conspirat la împlinirea
şi consumarea acestei iubiri pline de
contraste.
V: Iubirea noastrã înseamnã gingãşie,
pasiune, zbucium, extaz, nebunie şi agonie.
M: Urãsc distanţa şi timpul care ne
despart. Vreau sã te am lângã mine, sã te
privesc cu nesaţ, sã devii prizoniera
braţelor mele!
V: Alãturi de tine am urcat într-o corabie
care la un moment dat poate se va scufunda,
dar nu mã tem. Voi purta pretutindeni
mirosul şi amprenta ta, amantul sufletului
meu!
M: Fãrã moarte, viaţã nu existã… însã
iubirea noastrã va dãinui, chiar dacã vom
fi intrat de mult în labirintul îngerilor.
V: Eminescul meu, raza de soare ce îmi arde
sufletul şi minţile, întoarce-te! Te vreau
lângã mine!
M: Muza mea, mai sunt câteva zile şi ne vom
reîntâlni şi atunci...atunci vom fi
împreunã pentru o veşnicie!
V: Trandafirul meu, vreau sã te privesc şi
sã te ating. Nu mã mai tem de tine; nu îmi
mai poţi face nici un rãu. Spinii tãi mi-au
strãpuns deja sufletul, iar cicatricea asta
o voi lua cu mine în mormânt!
M: Tocmai acesta este farmecul iubirii
noastre: ştim sã unim armonia cu zbuciumul,
fericirea cu durerea!
