"Elevii din ziua de azi nu mai sunt ca pe
vremuri", ar spune un profesor în vârstă.
"Parcă de abia aşteaptă să pleci din clasă".
Este absolut normal ca elevii să se schimbe
în timp. Doar statuile vechi dintr-un parc
sau din curtea liceului rămân aceleaşi - sau
nu, dacă nu sunt îngrijite.
Pauza de 10 minute. Când vede un profesor
luând din pauză, elevul trece prin mai multe
stadii. Înainte de toate, este prologul;
elevul aşteaptă cu o răbdare ieşită din
comun, cu ochii mai mult fixaţi pe ceas
decât în direcţia celui care vorbeşte în
faţă- aceasta cu trei-patru minute înainte
să se sune. Ies apoi la suprafaţă reacţile
lui la hotărârea profesorului de a mai sta
şi în pauză.
Într-o primă fază, are un gest subtil de
disperare (Cum?! Nu mai pleacă ăsta? De ce
i-a venit să mai stea?!) . Urmează
resemnarea. Ce poate să facă decât să
aştepte? A atrage atenţia unui profesor că
mănâncă din pauză este nesimţire. Este
lipsit de tact(Şi chiar este, pentru că ar
urma apoi o prelegere din partea
profesorului respectiv ce ar mai mânca şi
restul de pauză rămasă).
Răbdare. Răbdare. Ochiul urmăreşte acul
ceasului şi secundele cum trec greoaie, una
câte una. Şi mai multă răbdare. Gestul
nervos de a bate în bancă cu degetele sau
câteodată de a se juca cu pixul. De unde
atâta răbdare?!
Şi totuşi, în cele din urmă se termină.
Uşurare. Este o expresie unică. Nu va fi
găsită în nicio altă împrejurare pe faţa
elevului - expresia de uşurare imensă că
profesorul a plecat odată din clasă.
Palidă consolare. Unii profesori, mai
stilaţi, se scuză politicos pentru minutele
consumate sau se grăbesc să plece, înfăşcând
catalogul şi dispărând mai iute poate ca
eroii noştri din basme (iute ca gândul sau
ca vântul) . Pentru acest lucru nu pot să nu
fie scuzaţi, cât de cât. S-au dovedit a fi
sensibili la minutele elevului.
Alţii însă, nu sunt...
Nu pot să fiu nedrept şi să vorbesc doar din
perspectiva elevului. Vorbesc, aşadar, şi
din perspectiva profesorului. Există elevi
care întârzie intenţionat. Aşa cum elevul
are pauza lui de 10 minute şi profesorul are
ora lui de 50 de minute. Raport inegal, însă
aceasta este realitatea. Unii profesori
supăraţi de anumiţi elevi, de întârzierile
lor exagerate, ar putea să-şi manifeste apoi
sentimentul respectiv ţinându-i în pauză,
ascultând şi dând multe teme, însă toate
acestea tind către un scenariu SF. Acestea
sunt uneltele profesorului şi prin aceastea
pedepseşte. Aaaa, şi lucrarea. Asta-i cea
mai grea şi mai înfiorătoare pedeapsă.
Nu vreau să bat câmpii. Vreau doar să
subliniez un lucru, un dezechilibru. Unii
profi, "mai slabi", "mai fraieri" (adjective
date de anumiţi elevi pentru a-i
caracteriza) pot avea neplăcerea ca elevii
să întârzie în fiecare zi liniştiţi. Apoi
sunt "profii duri", cei care ţin elevul în
pauză, "îl ţin în lesă". Pe de o parte
"profii fraieri", pe de alta, "profii duri".
Nu este deloc aşa. Toate acestea se rezumă
de fapt la două lucruri: dreptul elevului şi
dreptul profesorului. Elevul este
responsabil pentru întârzierile sale la oră
- va suferi consecinţele, dacă
circumstanţele o cer.
Profesorilor nu le este însă permis să se
atingă de dreptul elevului - unul dintre
puţinele pe care le are - cele 10 minute de
pauză. Să nu se aducă contraargumente de
genul "este urât", "este lipsit de politeţe"
etc sau să se susţină cauza profesorului -
omul care trebuie respectat. Sunt de acord
cu respectarea profilor, însă acest subiect
nu are nicio legătură şi nicio relevanţă cu
ceea ce discutăm.
Pauza e pauză. Aşa cum se cere elevilor să
fie în bănci şi în bună ordine după ce se
sună, să se ceară şi de la profesori să-şi
încheie NUMAI în timpul pe care îl au la
dispoziţie lecţia. Ei sunt cei răspunzători
pentru organizarea orei.
Aici se învârte totul. Respectarea
drepturilor celorlalţi de către toţi. Nu se
caută "profi duri" sau "fraieri" sau "copii
cuminţi", ci oameni responsabili care să
ştie să-i respecte pe ceilalţi.
Ştiu că pauza de 10 minute este mică şi că
un minut luat este irelevant, însă
respectarea unui drept, oricât de neînsemnat
ar fi el, este o dovadă a democraţiei şi
până la urmă a faptului că ne putem înţelege
aşa diferiţi cum suntem, într-un fel sau
altul. Este o dovadă că ne putem suporta.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
cam incalcit eseul asta si cam personal dar ai atins un subiect important:respectul-marele absent al scolii de azi.
