Doamnelor şi domnilor, aş vrea să vă
discutăm azi puţin despre viitorul României.
Aţi auzit desigur binecunoscuta informaţie
la televizor, chiar şi la şcoală, dacă v-a
pasionat cumva acest sport extrem, cum că am
fi foarte norocoşi, întrucât avem toate
formele de relief: câmpie, deal, munte şi
bonus barosan: ieşire la mare.
Buun. Asta cred că ştia orice român că
altfel nu am mai avea toţi poftă de munte şi
de mare. Mai adaug că după o vizualizare de
scurtă durată a preţurilor "reduse",
românaşul nostru îşi ia ciocanul şi cutia de
cuie şi îşi pune pofta-n cui, că doar aşa a
făcut cam în fiecare an. Îşi bagă picioarele
în ea de Constanţă şi se duce la Constanţa
vecinilor. Acum serios, neamule, lucrurile
stau simplu: ai de ales între Aqua Gunoi -
Malelism Land cu buzunarul gol şi ceva ce se
poate numi mare şi unde poţi să-ţi petreci
concediul şi liniştit, şi cu buzunarul cu
ceva mărunţiş pe fund. Pardon, ceva mai mult
mărunţiş.
Şi astfel românul îşi pune întrebarea
existenţială: ce să aleagă? Să fie patriot
şi să facă pe plajă castele de noroi? Drace!
Poate pe timpul lui Ştefan cel Mare se putea
vorbi de patriotism şi dăruire 100%. Din
moment ce unei enormităţi din ţara asta nu-i
pasă de situaţia frapantă de aici(preţuri
mici - condiţii nema), atunci e clar că nici
cetăţeanului nostru neturmentat nu o să-i
răsară din fund pe vreme ploioasă o boabă de
patriotism.
Să continuăm acum cu un alt avantaj al
ţării, de care bine ştiţi, şi pe care ţara
noastră îl "exploatează cu succes": dragele
câmpii ale ţării ce oferă României unele
dintre cele bune condiţii de agricultură din
Europa. Avem cele mai fertile pământuri,
rezultă că producem puţin şi la preţ mare.
Stai, că parcă ceva nu e în regulă aici.
Vă spun eu care e osul stricat din ciorbă:
agricultura se practică individual. Mai
precis, fiecare ţăran care are un peticel de
teren se duce cu săpăliga şi se apuce să
sape până îi vin... dracii mai degrabă decât
recoltele.
Să luăm ţara cu o agricultură model: Statele
Unite ale Americii, locul unde visăm să
ajungem cam ţoţi, nu-i aşa? Ei, bine aceşti
SUA-işti nu mai folosesc săpăliga de mult.
Ei folosesc o invenţie revoluţionară pe bază
de fibră de carbon ce a apărut în urmă cu
doar câţiva ani: tractorul! Şi avem marea
bătălie: Zece ţărani români înalţi ca brazii
de îţi face plăcere să te uiţi la ei
înarmaţi cu săpăliga contra un butoi de
fermier american cu burta cât Washington-ul,
dar cu tractorul. Cine credeţi că va
câştiga? Americanul, doar el câştigă toate
luptele, logic!
Şi ne întrebăm de ce nu avem
agricultură.Oare de ce?! A existat un anume
distins domn Iliescu ce imediat după căderea
comunismului a început să dea pământul
înapoi la ţărani petic cu petic şi a reuşit
astfel să câştige de partea sa nărodul.
Adevărul este că da, era al lor, dar cum
rămâne cu păpica noastră?! Cum rămâne cu
economia noastră? Colectivizarea a avut un
singur aspect bun: acela că a strâns
întinderi mari de pământ ce ar fi putut fi
exploatate cu succes. Dar tot nu au fost, că
pe vremea lui Ceaşcă se foloseau nişte hârci
pe care dragii noştri conducători comunişti
le alintau dulce, "tractoare". Bine că nu
OZN! Aşadar, economia ar fi prosperat, dar
numai în cazul unei colectivizări în
graniţele logicii şi ale bunului simţ. În
scurte cuvinte, ţăranului să-i fie închiriar
pământul şi să primească o chirie decentă,
în bani sau produse, asta la alegerea sa.
Producţia ar creşte exponenţial şi atât
ţăranul, cât şi statul ar avea de câştigat.
Dar nu există interese pentru aşa ceva.
Dacă tot am luat ca exemplu fermierul
american, să continuăm cu el. Când vede că
nu îl mai ţin picioarele să se urce în
tractor, că deh, a îmbătrânit şi el, ce face
cu pământul? Are şase copii. Lasă fiecăruia
câte o bucată? Nu! Lasă numai unuia pământul
şi anume celui care chiar este interesat de
agricultură.
La noi parcă nu e aşa, nu? Fie un Gheorghe a
lui Vasilică din tei. Acest Gheorghe are un
petic de pământ cât să pui o casă pe el. Mai
are Gheorghe al nostru şi şase copii, că
doar şi-a iubit nevasta. Buun. Conform
tradiţiei minunate din România el lasă câte
un peticel fiecărui copil, că doar asta-i
datoria lui! Acum avem şase copii fericiţi
că au pământ destul cât să se aşeze cu
fundul! Ce să facă aştia şase cu aşa ceva?!
Am răspuns înainte, se aşează cu fundul pe
el. Mda. Nu contează, a fost respectată
tradiţia, chiar dacă nu s-a folosit creierul
aici!
Să continuăm studiul ţăranului român modern.
Noua generaţie de ţărănei este generaţia în
pas cu moda. Adică, domn'le, au telefon
d-ăla mişto ca să asculte manele cât să
trasară şi crocodilu' din codru. Mă scuzaţi,
dar ăştia sunt ţărani? Acum sincer. Mie mi
se pare mai degrabă că seamănă extraordinar
de mult cu şmenarii de oraş. Este sau nu aşa?
Vă mai aduc în faţa domniilor voastre un
amănunt ce mi s-a părut interesant. În orice
colţ de la ţară te-ai duce ca oaspete, nu
poţi să nu fii întrebat: "O cafeluţă?", de
parcă ai fi în oraş şi nu la Cuca Măcăi. Cum
a devenit cafeaua un adevărat braand până şi
la ţară!
Ţăranii din ziua de azi nu prea seamănă a
ţărani. Au imitat cu succes "civilizaţia" de
la oraş. Acum, aproape toţi, datorită
firmelor de cablu prin satelit foarte
generaose, care le-au salvat viaţa de
altfel, au şi OTV. Dan Diaconescu vă
iubeşte, ţărănei mici! Aşadar, trăiască
România Dodoloaţă, ţara cretinismului ca
model de societate!
