Când satul se termina şoseaua despãrţea
distinct vegetaţia în douã; în partea
dinspre fluviu o lizierã de sãlcii,
scorburoase, începea pãdurea stejarilor de
luncã, plopilor şi frasinilor care aruncau
arome sãlbatice de ghindã, verdeaţã şi
fluviu domolit; iarba înaltã, grasã şi
moale urca înspre cetate iar dincolo în
zare, Dunãrea, scãzutã mult, lãsase
insuliţa. din bolovãniş şi nisip sã iasã la
ivealã; peste şosea se lãsau abrupt câteva
coaste prãpãstioase şi fãgaşuri fãcute de
ploi; dealul, aparent inaccesibil, era
acoperit cu tufe de jnepeni crescute la
întâmplare.
Lumina înţelegerii o pãtrunse brusc,
încãlzindu-i excesul de testosteron din
pântec; avea nevoie de el însã bãrbatul nu-
i dãdea posibilitatea; o evita mereu deşi
îi vedea trupul, ca o clepsidrã nesfârşitã,
tremurând când îşi expunea singurãtatea; îl
urma în toate ideile trãsnite supunând-o la
încercãri suplimentare şi inutile; acum
alerga dupã el aţâţatã de vâltoarea
întrecerii, fericitã cã îl urmeazã la doi
paşi vrând sã-i demonstreze cã-i egala lui.
Urcau şi îi simţii rãsuflarea aproape
în ceafã, o lãsã sã se apropie mai mult iar
când îl prinse de mânã pricepu cã n-o poate
refuza la nesfârşit; îşi potoli ardoarea
fugind mai încet şi trãgând-o dupã el.
Hormonii dansau neîntrerupt, transpiraţia
şi mai ales dorinţa îşi arãtaserã faţa;
încetini ritmul… aveau peste 10 minute
avans faţã de ceilalţi.
Acum escaladau cu efort cea mai înaltã
creastã a unui tel din preajma Capidavei,
cetate pãrãsitã de arhangheli, aşteptând
vizita unor cuceritori inconştienţi,
ameţiţi de putere, bãtându-şi joc de
singurãtate, neştiind cã în curând vor face
ca cerul sã se prãbuşeascã în ape pe aceste
meleaguri.
Totul pornise de la o provocare în
grup: cã nu poate urca acel versant iar ea
îl urmã fãrã cea mai micã ezitare.
S-au scurs neauziţi în vârf şi s-au
trezit pe un podiş întins, printre molizii
pitici plantaţi în rezervaţie care-i fereau
de privirile celorlalţi; se opri brusc
întorcându-se spre ea; intraserã într-un
con de umbrã jilavã şi ea, îşi ciocni voit,
violent, trupul fremãtând de al lui; îşi
lãsã sânii puternici sã-l izbeascã în piept
şi alunecã spre pãmânt dezlânatã; surprins,
antrenat de cãderea şi forţa femeii o urmã
vrând s-o protejeze însã ea îl cuprinse în
braţe din zbor; se prãbuşirã lent, cu
încetinitorul, printre tufişuri; iarba aici
era uscatã, pârjolitã şi deasã însã tufele
îi fereau de curiozitãţi insalubre; câteva
clipe cuprinşi de pasiune n-au mai ştiut ce
fac.. sãrutul care pândea de atâta vreme o
copleşi; grupul era departe; uitând unde se
aflã gâfâind, întãrâtaţi ca douã animale
flãmânde se cãutarã scoţându-şi ce haine
aveau de prisos; se unirã într-o freneticã,
profundã şi neaşteptatã repezealã,
agonizând de încordare; dorinţa îi ascunse
pânã nu le mai pãsã de nimic. În depãrtare
se auzeau nedesluşit grohãiturile
mistreţilor, de tundrã, împletit cu
geamãtul lor, distributiv, amestecat cu
şoapte de chin în chemãrile greierilor;
perechea stoarsã de nerãbdãri ştia cã se
aflã la adãpostul clipelor nesfârşite
intrate în galeria rãtãcirilor.
Pasiunea care-o pândea de-atâta vreme
îi linişti pe amândoi; rãmaserã atemporali,
nemişcaţi cu faţa agãţata de cer, dezgoliţi
de sentimentul inutilitãţii, privindu-se şi
tãinuindu-şi nehotãrârile; razele lumii se
scãldau pe chipurile lor radioase. Se
întoarse spre el cercetându-l cu atenţie;
începu sã-l mângâie şi alinte, întãrâtându-
l:
- Îi aşteptãm sau le-o luãm înainte?
Se furişarã înapoi printre copaci ca douã
umbre fugare ţinându-se iarãşi de mâini dar
grupul rãsfirat se apropia; fuseserã
zãriţi… de acum nu se mai fereau şi alergau
ca douã victime disperate cãutându-şi
sihãstriile. Ceilalţi înţeleserã şi nu-i
mai urmãrirã, curând s-au pierdut în
cetate, prin ieşirile nenumãrate, în
labirinturile nesfârşite dintre pietre şi
ziduri pânã gãsirã în situl transformat,
locuinţa ispãşitã de tradiţii şi plinã de
vise bizare moştenite din viitorul tãinuit;
zestrea care-au gãsit-o aici le era
suficientã… nu le trebuia decât o mânã de
fân rãspândit la întâmplare, mirosind a
floricele albastre din pãduricea de pe
malul strãlucitor al Dunãrii.
Au luat maşina şi s-au scurs nevãzuţi
prin ţinutul dobrogean; au parcurs într-o
clipitã drumul, de la apa curgãtoare la
Marea cea mare, trecând prin sate pãrãsite
de arşiţa zilelor, ajungând în sfârşit la
altã cetate. Histria, îi aştepta flãmândã,
gata sã-şi sacrifice mileniile de
pustietate.
Pelicanii majestoşi se abãteau în
cohorte asupra lacurilor din jur. El, vroia
sã-i ofere peşte… un peşte deosebit sã
întãreascã legãtura lor neîntreruptã cu
supuşenia, neîngrãditã de perspectiva
imprevizibilului.
Au lãsat papucul alb pe un drum
pierdut în nisip, bãtut de cãruţele
braconierilor, împotmolit în bãlţi şi
stufãriş.
Peisajul se schimbase… au zãrit doi
copii alergând dezlânaţi pe lângã bãlţi cu
beţe în mâini iar ei… au luat-o încetişor
dezlegaţi de jurãminte, îmbrãţişaţi,
împletind aripi eclectice, pândind şi
aspirând la prinderea reginei peştilor…
rândunica de mare; noi, muritorii avem
ocazia o singurã datã în viaţã sã-i
cercetãm privirea aprinsã şi dinţii
încleştaţi a moarte; la cherhana,
lipovenii îi aşteptau sã-şi arate marfa
ascunsã de ochii binevoitori ai şefilor;
ameţiţi în aroma asprã a viitoarelor prãzi
le cãzuserã ca nadã-n plus victimele…
peştii solzoşi, argintii de un colorit
indescifrabil aruncând iridescențe
inegalabile.. ca de fiecare datã erau
uimiţi de varietatea sorturilor.. au vãzut
pãstrugi încovoiate, moruni uriaşi cu
butoane osoase şi pe mijloc un simplu
cartilaj gãlbui fluorescent; pãstrãvi de
mare cu punctişoare de-un colorit
impresionant atingând toatã gama spectralã;
anghile uriaşe cu sânge otrãvitor a cãror
vitalitate îi uluia când trebuia sã le
apuce corpul alunecos şi ele se rulau în
jurul mâinii ca un blestem ce-l proferau
necesitãţii carnivorelor… ciclicã
rãzbunãtoare vendetã; stavrizi, guvizi şi
minunatele scrumbii albastre, lufari
ambiţioşi, neîntrecuţi la gust, labani
argintii egali orientaţi, chefali
prãpãstioşi cu zalele curgând ca nişte
râuri neîntrerupte; la rând urmau barbunii
mustãcioşi, dragoni cu spini paralizanţi,
zargani cu ciocul şi spinarea verde,
fosforescentã; bogãţia mãrii le arãtau
cambule, calcani şi limbi de mare cu
nasturii gustoşi şi pãlãmida roz-vineţie,
rechinii promiţãtori cu pielea întunecoasã
şi asprã; ultima a apãrut regina, robustã
cu aripile înfoiate încingând lanţuri
brune, roşcat-verzui pe spate; fâlfâindu-
le, se deconspira arãtându-şi dorsala
albãstruie-rozã şi burta gãlbuie. Au
tresãrit recunoscând-o fãrã tãgadã, şi-au
rãmas uimiţi de frumuseţea ei nefireascã!
Animalele prezente din folclor: corbi,
scorpii, cai, vulpi şi pisicile maronii
completau tabloul vieţuitoarelor mãrii,
alãturi de vestiţii curcani sãlbatici care
se strigau în curtea fãrã de sfârşit a
pescarilor; când aveau nevoie, pescãruşii
erau momiţi în plase cu o mânã de mãrunţiş:
ceatal, hamsii, rizeafcã albã, gingiricã,
aterinã şi bacalia vicioasã fiindcã marea
secãtuitã refuza sã mai dea altceva drept
hranã şi trebuia vãzduhul de luminã sã
satisfacã cererea neostoitã a omului. Au
despicat mai mult decât suficient trecând
prin spãlãtoria vieţii.
Sãtui de risipã şi încãrcaţi de patimi
pârjolite, au plecat înspre cetate unde-au
gãsit altã locuinţã lacustrã acoperitã de
aştrii; îşi clãdeau în nisip nãzuinţele,
pigmentate într-un albastru-cenuşiu
întunecat şi profeţii deşarte. Nu mai aveau
ochi pentru nimic altceva, rãscolind numai
pentru ei, vârtejul amintirilor; se vedeau
stãpânind rotocol, veşnicia împreunã…
asfinţitul îşi lãbãrţa chipul neîndestulat
al clipelor mai lungi ca orice închipuiri;
fantomatice linişti dintr-un apus
indicibil, franjurat în culori plãpânde…
galben-roşiatice întãreau viziunile;
albastrul se destrãmase gradat prin
goblenuri în degrade; lumina pãtrunsese
peste zgomotul apãsãtor al înserãrii; marea
înnegritã se bucura împingând spuma
valurilor nesfârşite spre ţãrm iar
întunericul, înstãpânit pe oriunde, arunca
umbre lungi spectrale. Pluteau singuratici
rãscolind secolele în aşteptãri; dezmãţul
pregãtit de naturã a cãzut cu toate stelele
din cer, se apropia furtuna întâlnirii cu
astrul selenar!
