Când eram mic dar mare, mã gândeam
Într-o dimineaţã, când soarele strãlucea
puternic,
Şi afarã ploua cu stropi mari de cãldurã,
ce nu se mai opreau
Şi eram nervos, pe ploaie, pe soare, pe
Tamba cã dispãruse,
În noapte, ca motanii… mã tot gândeam
Dacã... îi spun Colonelului, tatãl tãu…
dimineaţa… când pleacã la unitate
-Tatã... te rog încuie uşa dupã mine
Eu vreau sã mã joc cu Luminiţa pânã vom
muri şi vom învia
Vreau sã construim din plastilinã
O Luminiţã... un Aurel şi alte figurine,
Ce se întâmplã sã le creãm cu imaginaţia
noastrã
Fabuloasã. Cred cã mi-ar fi rãspuns
- Intrã fiule dar vezi cã acum doarme
Şi nu-i place sã se trezeascã atât de
dimineaţã
Mama ei... nu mai e. Aşa cã vezi... iubeşte-
o, iubiţi-vã..
Are nevoie de ea dar nu mai este, aşa cã…
înlocuieşte-o
Sunteţi tineri însã iubirea nu o veţi
sfârşi niciodatã.
Intrã, dar n-o trezi.. dezbracã-te… dar n-o
trezi… atinge-o dar n-o trezi
Las-o sã viseze toatã viaţa, chiar dacã
viseazã alt bãiat acum
Începând de azi… te va visa doar pe tine.
Ai grijã...
Îi place sã viseze, aşa cã, n-o trezi
niciodatã! Intrã fiule !
Încui uşa dupã tine...
Aşa cred cã m-ar fi îndrumat colonelul
Înalt, puternic, frumos şi cu musteţi, ca
un husar.
Aşa ar fi procedat un om înţelept… dar eu
nu eram.
Aş fi pãtruns încet în camera ta, în odaia
ta, în inima ta
M-aş fi dezbrãcat de hainele devenite
inutile, şi lângã tine
Lipit de tine, te-aş fi privit pânã în
adâncuri
Sunt sigur cã ai fi ţipat la mine,
- Pleacã, pleacã imediat, fraţii nu se
iubesc iar tu, îmi eşti ca un frate
Şi nu putem sã comitem acest incest...
Eu te-aş fi mângâiat pe trup şi ti-aş fi
şoptit
- Lasã-mã... vei vedea cã nu-ţi sunt frate,
Luminiţã dragã, micã, drãguţã, veselã şi
slãbuţã
Toţi bãieţii din aceastã lume sunt fraţii
tãi, numai eu nu-ţi sunt!
Sunt sigur cã dupã ce te-ai fi gândit, un
secol
În secolele urmãtoare m-ai fi lãsat...
Luminiţã dragã, micã, drãguţã, veselã şi
acum.. grãsuţã.
Iar eu aş fi fost mai fericit, şi Ani ar fi
fost mai fericitã
Iar tu, Luminiţã ai fi fost fericitã
Aşa cred eu dar nu înseamnã cã e adevãrat!
Sunt om şi greşesc întotdeauna.
Când eram mic dar mare
Şi tu erai mica dar mare, şi eu n-aveam
mintea de acum,
Când sunt mare dar mic iar tu eşti tot
tânãrã şi înţeleaptã,
Era într-o zi pe vremuri.. când eram copii
de o şchioapã
Şi mi se pãrea…
Cã eşti singurã… oare ai fost singurã?
Sau am fost noi vreodatã… tineri?
