Şi-a dat seama de â€Ţcondiţia" sa pe la vreo
19 ani după o vizită făcută la dentist.
Suferise încă de mic de nişte dureri
puternice, crizele înteţindu-se abia după
ce el atinsese majoratul. Verdictul
doctorului era unul destul de ameţitor. În
timpul evoluţiei sale, atunci când nu era
altceva decât un embrion în pântecele
mamei , a avut un frate. Se pare că, undeva
în timpul formării, cel mai puternic dintre
fraţi l-a â€Ţmâncat" pur şi simplu pe
celalat. E un lucru normal acesta, rareori
găsindu-se dovezi despre existenţa unui
â€Ţaltuia" .
De atunci însă totul s-a schimbat pentru
el . Dacă Dumnezeu i-a făcut pe oameni
canibali încă de la naştere, cine era el să
Îl contrazică ?
II.
S-a întrebat de multe ori de ce face acest
lucru . Şi de fiecare dată îşi răspundea
simplu şi sec cu o frază prin care îşi
rezuma astfel întreaga â€Ţreligie" : â€ŢLuaţi,
mâncaţi , acesta este trupul meu." Cât de
apetisant poate suna asta . Un trup
puternic , gata de sacrificiu, muşchii tari
ca piatra şi sângele încă fierbinte...
I se părea o blasfemie că trupul promis
pentru salvare să fie înlocuit de nişte
chestii atât de banale , de pâine şi vin ,
materii impure pe care trupul le elimină
fără ca măcar să-i pese de substanţă lor.
Prefera o euharistie adevărată căci pentru
el , omul fiind creat după chipul lui
Dumnezeu, sângele şi carnea erau întocmai
cu cele ale Creatorului.
Prima împărtăşanie de acest fel o luase la
puţin timp după ce împlinise 21 de ani. Era
student al academiei militare şi fusese
trimis în timpul unei vacanţe de iarnă la o
unitate militară de Vânători de Munte ca să
se obişnuiască cu mersul â€Ţlucrurilor". De
altfel , viitorul ofiţer trebuia să ştie
cum să-şi comande oamenii. Primise o
ordonanţă care să îl ajute , un tânăr
soldat slab şi deşirat , cu ochi mai
potriviţi pentru un visător sau un
culegător de fluturi decât pentru un
soldat. S-a simţit cumva atras de el, poate
pentru faptul că îi inspira milă cu fiecare
mişcare pe care o făcea. Atunci când era
trimis să îi aducă vestonul , atunci când
trebuia să fugă până la biroul
comandantului şi să îi aducă anumite
hârtii. Ordonanţa îndeplinea totul cu o
rigurozitate de parcă ar fi văzut în
tânărul care îl comandă şi pe care îl
â€Ţslujea" o figură de zeu . Cu puţin timp
înainte să plece , ordonanţa lui a
dispărut. L-au declarat dezertor şi l-au
căutat în toată valea, prin satele din
munţi, prin păduri, râpi. În cele din urmă
s-au declarat păgubaşi din cauza sosirii
unui viscol napraznic. Abia în primăvară i-
au descoperit trupul sfâşiat de animale.
III.
Prima dată acţionase din impuls şi asta era
să-l coste scump căci soldatul plăpând şi
visător se arătase mult mai bătăios pus în
faţa morţii. Instinctul de conservare al
acestuia aproape că îl costase.
De atunci însă s-a învăţat minte. Cu
fiecare nouă împărtăşanie pe care o luă, ca
un bun creştin nu lăsa niciun post să
treacă fără ca să îl primească pe Dumnezeu
în el, a învăţat , s-a perfecţionat. De
exemplu toate victimele sale trebuiau să
fie tinere. Avea o oroare de bătrâneţe , de
riduri şi ca un bun bucătar , considera că
o bucată de carne fragedă îmbogăţeşte prin
savoarea ei felul de mâncare. Nu conta
pentru el că erau bărbaţi sau femei, căci
avea un şarm aparte ce îl făcea plăcut de
ambele sexele. Nu alegea niciodată persoane
corpolente căci ura stratul de grăsime ce
înconjura şi strângea ca într-o menghină
inima. Nu alegea niciodată copii, căci
atunci s-ar fi terminat totul pentru el ,
un ştreang sau mai simplu un cuţit în
inima. Avea totuşi o morală.
Înainte de a opera îşi adormea întotdeauna
victimele. Ştia că nu aveau să înţeleagă de
ce fuseseră aleşi sau de ce trebuia să se
întâmple asta. Ceilalţi nu aveau cum să
înţeleagă credinţa lui. Considera că atunci
când îi sacrifica pe masa de oţel, rece şi
mereu curată, se aseamănă cu unul din acei
preoţi maiasi ce săvârşeau sacrificii în
vârful unei piramide pentru că Soarele să
răsară şi a doua zi. Îndeplinea o taină. Nu
păstra decât puţin sânge pe care îl sorbea
dintr-un pocal special făcut pentru asta şi
inima, sălaşul în care oamenii îl primeau
pe Dumnezeu. Restul trupurilor era îngropat.
IV.
Aprilie venise călduros după ce mai toată
luna precedentă fusese mohorâtă şi
ploioasă. Se apropiau Paştile şi poate de
aceea natura se îmblânzea şi ea.
A văzut-o prima dată în grădina botanică .
Era una din inginerele ce se ocupau de
culturile de trandafiri . A rămas pur şi
simplu înmărmurit atunci când a văzut-o
ridicându-se dintre straturile roşii şi
albe , cu chipul ei rotund, cu părul
cârlionţat şi negru, cu ochi albaştrii
parcă scoşi şi mai mult în evidenţă de
pistruii şterşi de pe obraji. Trebuia să o
aibă.
A vizitat grădina de două ori pe zi, cu
grupurile de dimineaţă şi cele de seară. O
observa de la distanţă cu ocheade
discrete , înroşindu-se atunci când se
întorcea înspre el. În cele din urmă ea a
fost cea care l-a abordat.
L-a întrebat dacă o urmăreşte şi i-a spus
să înceteze altfel va fi nevoită să cheme
poliţia . S-a scuzat şi s-a înroşit mai
tare simţind inima cum îi bate din ce în ce
mai nebună . â€ŢE oare posibil aşa ceva ?" se
întrebă pentru o clipă . â€ŢDe ce nu" îşi
auzi răspunsul. E posibil să se fi
îndrăgostit. O invită la cină, deşi de data
asta nu era deloc cina la care se gândise
la început să o cheme, o cină de taină , la
care ea să fie sacrificiul şi el
oficiantul . I-a răspuns că nu poate aşa
ceva , nici măcar nu îl cunoaşte. Însă
viitorul e deschis.
I-a dat aripi în seara aceea. Ştia că ceva
din interiorul lui se schimbase. Poate că
simplu fapt că o ştia acolo în inima lui ,
era suficient ca să îl facă să renunţe la
Împărtăşirea cu ea.
A continuat să o viziteze în fiecare zi. Îi
face curte , se împopoţona ca un păun şi o
măgulea cu zeci de cadouri. Ea îi zâmbea de
fiecare dată şi îi amâna cina. Iar el se
perpelea pe un jar mai aprig decât cel pe
care îşi prăjea victimele. Până într-o
seară.
A spus da. A luat-o de mâna , a condus-o
până la cel mai scump restaurant din oraş
la care îşi rezervă în fiecare zi o masă în
caz că ea ar fi acceptat mai devreme. Şi
acolo au stat de vorbă. Şi-a spus fiecare
povestea lui, cu părţile ei bune şi rele.
Şi totuşi amândoi au ascuns ceva. După cină
a condus-o acasă şi în faţa uşii el a
primit un sărut . În clipa aceea a renunţat
la toate. Ea l-a tras de mână şi l-a chemat
în micuţul ei apartament la o cafea. Însă
uşa nu a apucat să se închidă bine că cei
doi au şi sărit unul în braţele celuilalt.
Din hol au trecut înspre dormitorul ei, mic
şi cochet, de un alb cristalin. Au scăpat
amândoi de haine şi au intrat sub
aşternuturile proaspete.
După ce au terminat ea s-a ridicat din
patul devenit câmp de bătălie. Îi putea
urmări mişcările uşoare ale feselor albe
prin coridorul îngust. Şi cu fiecare clipă
în care ea era mai departe de el , sufletul
său tânjea şi plângea, întocmai ca un copil
după mamă. Îi dorea fiecare parte a
corpului ei , fiecare cută a pielii; mai
mult de atât, se vroia în ea.
A văzut-o cum se întoarce înapoi în pat, cu
mâinile ascunse la spate. S-a ridicat în
coate atunci când ea a dat cearşaful
deoparte şi să aşezat peste el . â€ŢMi-e
foame ..." i-a spus şi l-a împins cu o mână
la loc în pernă. Cu cealalt a scos cuţitul
ascuns de la spate şi l-a lovit în inimă.
Dorinţa lui s-a îndeplinit.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Da, scrii intr-adevar bine! Dar atentie la greselile gramaticale, e pacat!
