Rostiri de cuvinte-n somn
aşez lângã un perete sacru
sã-şi spunã rugãciunile visului,
sã-ţi sfãrâme o lacrimã plânsã
lângâ genunchii chirciţi.
Noaptea ziditã-n coloane de şoapte
încãlzea aerul cu mirosul tãu
prin rãdãcini aducãtoare de seve.
Încercam sã mã ridic deasupra umbrelor,
sã-ţi picur roşul din sânge
în odãile albastre ale inimii
sã mã alint în cântecele dimineţii
privind florile pe pulpele albe
ademenind polenul auriu.
Cununi de flori ţi-aş pune-n pãr,
ziua s-ar furişa spre amiazã,
râul, râul nostru cu sãlciile mute
ne-ar sãruta picioarele pe pietrele calde
şi ne-ar boteza a nu ştiu câta oarã
valurile unduitoare şi calme.
Cântecul fluierat al pãsãrilor
se ridicã deasupra cuvintelor
tãceri nedefinite ascultã,
cum vãlureşte râul bãtrân
neliniştitele ape.
