Pleacã mereu câte o zi
vine alta ca valul şi trece
din câmpie printre vãi şi dealuri
de unde am fost prigonit,
rãmân tot mai şubred pe drumul spre munte.
O ploaie cãzutã din cer în ţinuturile
calde,
nimeni n-a vrut sã mã însoţeascã la drum
acum, tu ai sosit la aceastã rãscruce,
o fântânã-şi închinã ciutura la troiţa
vecinã;
bem apa iubirii şi ne încãrcãm cu putere
amintindu-ne presimţirile de care am fugit.
Mã uit cum ninge întunericul din neştiute
cotloane,
cum respirã-n noi paşii grãbiţi
şi se lasã vata moale a somnului
popasaul e-n cale.
E mult pânã la cãderea brumei
tu râzi şi deschizi fereastra
unui gând pe care nu l-am avut.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Superb, superb, superb! Voi cei ce-nghesuiti cuvintele unele in altele, creidu-le disconfort si lor si noua, treceti raul, inotati contra curentului ce va da impresia ca sunteti creatori de poezie si bucurati-va de adevarata poezie. Inca odata, iertare va cer, D-le Valareanu.
Cu deosebit respect,
Aura
