Abia-şi mai trag paşii liniştea rotund
Salcâmii-nmiresmând pãdurile de albine,
Hergheliile ierbii pasc amurgul scund
Cu ochi foşniţi de fluturi in rubine.
Trifoiu-şi şterge roua pe gura de la coasã
Somnul cade-n vãlul cu propspeţimi de
floare,
Pe trupul tãu, magnolie, înaltã şi frumoasã,
Un cer de libelule inundã corolele solare.
Prin ungherul tãcerii când duhul apei doarme
În ruginii adâncuri cu peşti sclipind în
plaur,
O lacrimã respirã ca-n teava unei arme
În care-i dulce glonţul pãmântului de aur.
