În vise
petale albe
se scuturau pe cãrare,
şi-şi tremurau pe rând
frunzele,
plopii batrâni.
Sunet de viori
îmi înflorea în auz
melodii uitate
în tãcerea cuvintelor
abandonate,
striveam fugar
un gând,
cãutarea mã instiga
la violenţã
în gesturi
şi-mi balansam sufletul
între douã
mirari.
O stea
a fãcut disperatã
semn cu lumina
şi a cazut
suferind de uitare.
Liniştea ascunsã
sub acoperişul lunii
a fost speriatã
de un şarpe
de luminã
tãindu-i faţa.
Ochi marii
vor sã cearã
socotealã nopţii,
stele albastre
vise albastre
se contopesc.
Cãderea ta în clepsidrã
e un mister
al voluptãţii,
un înger
a picat în tine
la inflorire,
şoaptele-ţi suave
plânsul dimineţii
în ierburi.
O pasãre
trezitã din somn
şi speriatã
zboarã haotic,
mirosul ierburilor
înfiorate
mã ademenesc
în strãnut.
Mã întorc în mine
şi sunt
nãpãdit de cuvinte
care mã mângâie,
cu un început de vers
gata sã fugã-n
uitare.
Ajuta-mã Doamne
sã ţin minte
fugarele gânduri,
întorce-mi amintirile
în cuvintele
plânse
în cantece
de dor albastru.
Dupa aceea tãcerea
îşi ştie menirea
şi mã lasã
De unde am plecat...,
